Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Campanie activă de vaccinare antigripală în curs de desfășurare în Bulgaria

Foto: BTA, arhivă

Rata de vaccinare pentru acest an va ajunge la 23,3% din grupul cu risc ridicat al persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani și la 7% din întreaga populație.În ceea ce privește creșterea ratei de vaccinare, suntem printre țările europene cu cei mai buni indicatori, a declarat inspectorul-șef de stat pentru sănătate Doc. Anghel Kuncev în cadrul unei conferințe de presă, informează agenția bulgară de presă BTA.

„Pentru a reduce riscul, vaccinează-te” - acesta a fost motto-ul evenimentului. Vaccinurile gratuite împotriva gripei sezoniere și pneumococului au fost oferite persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, spun experții medicali. Scopul este de a oferi informații despre vaccin, astfel încât toate persoanele să poată decide dacă să se vaccineze, a comentat Doc. Kuncev. Vaccinurile vor fi administrate până la sfârșitul lunii decembrie, unii medici de familie au primit deja vaccinuri și le administrează. Fiecare medic de familie, chiar și în cele mai îndepărtate părți ale țării, va primi cantitățile solicitate până la sfârșitul săptămânii, a declarat Anghel Kuncev.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

35 de ani de la căderea regimului comunist: monumentele trecutului totalitar sunt încă în picioare, aproape nu există monumente pentru victime

în 10 noiembrie 1989, acum 35 de ani, cădea regimul autoritar al dictatorului comunist Todor Jivkov. Cu această ocazie, agenția de presă BGNES, după ce a constatat că monumentele trecutului  totalitar împodobesc încă spațiile centrale din orașele și..

publicat în 11.11.2024 la 12:45
Adunarea Plenară din noiembrie, a Comitetului Central al Partidului Comunist Bulgar. Discursul lui Todor Jivkov, Sofia, 10 noiembrie 1989.

35 de ani de la căderea regimului comunist

La data de 10 noiembrie 1989, Adunarea Plenară a Comitetului Central al Partidului Comunist Bulgar l-a destituit pe secretarul său general și președinte al Consiliului de Stat, Todor Jivkov. Așa a debutat începutul simbolic al tranziției de la un sistem..

publicat în 11.11.2024 la 12:00

Municipalitatea din Sofia va construi un Muzeu al comunismului în Sofia

„În campania electorală am promis că voi construi un muzeu despre istoria comunismului bulgar și acum facem primii pași”, a scris pe Facebook primarul capitalei Vasil Terziev.  „Sofia este singura capitală din fostul bloc estic fără un muzeu al..

publicat în 11.11.2024 la 08:30