Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Președintele Radev face apel la măsuri împotriva cumpărării voturilor

Foto: Centru de presă al președinției bulgare

Președintele Rumen Radev a făcut apel la acțiuni decisive împotriva cumpărării de voturi și a instigatorilor acesteia în timpul unei întâlniri cu reprezentanții instituțiilor responsabile de desfășurarea alegerilor. La întâlnirea cu șeful statului bulgar au participat ministrul interimar de interne Atanas Ilkov, ministrul interimar al inovării și creșterii Rosen Karadimov, care coordonează pregătirile electorale, reprezentanți ai Comisiei Electorale Centrale, ai Agenției de Stat pentru Securitate Națională și procurorul general Borislav Sarafov.

Potrivit președintelui Radev, există o abundență de informații cu privire la cumpărarea de voturi înainte de viitoarele alegeri parlamentare anticipate din 27 octombrie, astfel de alerte ajungând chiar și la instituția prezidențială. „Acțiunile legate de cumpărarea de voturi nu numai că discreditează ideea de democrație, ci și delegitimează instituțiile chiar înainte ca acestea să fie alese”, a declarat președintele Radev și a adăugat că fiecare alertă privind cumpărarea sau controlul voturilor ar trebui să primească un răspuns convingător.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

35 de ani de la căderea regimului comunist: monumentele trecutului totalitar sunt încă în picioare, aproape nu există monumente pentru victime

în 10 noiembrie 1989, acum 35 de ani, cădea regimul autoritar al dictatorului comunist Todor Jivkov. Cu această ocazie, agenția de presă BGNES, după ce a constatat că monumentele trecutului  totalitar împodobesc încă spațiile centrale din orașele și..

publicat în 11.11.2024 la 12:45
Adunarea Plenară din noiembrie, a Comitetului Central al Partidului Comunist Bulgar. Discursul lui Todor Jivkov, Sofia, 10 noiembrie 1989.

35 de ani de la căderea regimului comunist

La data de 10 noiembrie 1989, Adunarea Plenară a Comitetului Central al Partidului Comunist Bulgar l-a destituit pe secretarul său general și președinte al Consiliului de Stat, Todor Jivkov. Așa a debutat începutul simbolic al tranziției de la un sistem..

publicat în 11.11.2024 la 12:00

Municipalitatea din Sofia va construi un Muzeu al comunismului în Sofia

„În campania electorală am promis că voi construi un muzeu despre istoria comunismului bulgar și acum facem primii pași”, a scris pe Facebook primarul capitalei Vasil Terziev.  „Sofia este singura capitală din fostul bloc estic fără un muzeu al..

publicat în 11.11.2024 la 08:30