Din verificările efectuate de Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European, nu s-a constatat niciun conflict de interese în ceea ce o privește pe Ekaterina Zaharieva, candidata Bulgariei la funcția de Comisar UE. Aceasta urmează să fie audiată de Comisia pentru industrie, cercetare și energie a Parlamentului European pe 5 noiembrie. Portofoliul său este cercetarea, inovarea și întreprinderile nou înființate.
Membrii Comisiei pentru Cultură a Parlamentului European au fost, de asemenea, invitați la audiere.
Finalizarea cu succes a interviului este o condiție prealabilă pentru confirmarea ei și a celorlalți membri ai comisiei.
Un alt zbor de evacuare din Liban către Bulgaria ar fi riscant și aproape imposibil de organizat, a declarat ambasadorul Bulgariei la Beirut, Iasen Tomov. Sunt luate în considerare opțiuni alternative pentru a-i aduce acasă pe cetățenii bulgari. Marți,..
Bulgaria și Statele Unite urmează să extindă domeniul de aplicare al acordului lor interguvernamental de cooperare privind proiectul de construcție a unei noi unități la centrala nucleară Kozlodui și programul nuclear civil.Această posibilitate a fost..
Ministerul Afacerilor Externe al Bulgariei face apel la cetățenii bulgari aflați în Iran să părăsească imediat țara, din cauza escaladării tensiunilor în Orientul Mijlociu, a anunțat Centrul de Situații pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe...
Ministrul ungar de Externe, Sándor Pinter, a declarat că eliminarea controalelor la frontierele terestre ale Bulgariei și României va face parte din..
Certificarea mașinilor de vot pentru alegerile parlamentare anticipate din Bulgaria din 27 octombrie a fost finalizată. Etapa finală a presupus..
Comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson și-a exprimat speranța că Bulgaria și România vor fi admise în Schengen pe cale terestră până la..