Președintele Rumen Radev a făcut apel la politicienii și partidele bulgare să-și rezolve ”problemele de familie «și să reia conducerea Bulgariei în Balcani» într-o perspectivă regională mai largă”.
„Este timpul să ne scoatem capul din nisip, să nu ne mai ocupăm de disputele noastre provinciale interne și să ne întoarcem acolo unde ne este locul”, a declarat șeful statului de la Sarajevo, unde a depus o coroană de flori la placa memorială care simbolizează prietenia dintre Bulgaria și Bosnia și Herțegovina. ”Întrebarea mea pentru politicienii bulgari este ce s-a întâmplat cu Bulgaria pe care o cunoșteam - țara care obișnuia să fie prima care reacționează la toate problemele importante din regiune, prima care ia decizii, prima care oferă sprijin, prima care inițiază procesul de securitate în sud-estul Europei”.
În cadrul vizitei sale oficiale în Bosnia și Herțegovina, Rumen Radev a purtat discuții cu Înaltul Reprezentant al comunității internaționale în Bosnia, Christian Schmitt, precum și cu membri ai ambelor camere ale Parlamentului bosniac. Înaintea întâlnirii sale cu generalul-locotenent László Stitz, comandantul-șef al EUFOR, președintele a declarat că autoritățile bosniace au apreciat foarte mult activitatea militarilor bulgari în cadrul operațiunii.
Grupul parlamentar al DPS-Democrație, Drepturi și Libertăți, afiliat lui Ahmed Dogan, s-a declarat categoric împotriva numirii Ludmilei Petkova în funcția de director al Agenției de Inspecție a Finanțelor Publice (AIFP), precizând că numirea nu a fost..
Aprofundarea parteneriatului strategic dintre Statele Unite și Bulgaria ar trebui să fie o prioritate absolută pentru cooperarea bilaterală între noile noastre administrații, a declarat prim-ministrul Rosen Jeliazkov vicepreședintelui american J.D...
Ministrul bulgar al Energiei, Jecio Stankov, s-a întâlnit, la Washington, cu Laura Lochman, secretar adjunct interimar al Biroului de Resurse Energetice din SUA. Cei doi au discutat despre construirea unui coridor vertical de gaze pentru livrări de..
Premierul Bulgariei, Rosen Jeliazkov, a convocat sâmbătă o reuniune de urgență la Consiliul de Miniștri dedicată problemei prețurilor la alimente. La 13..
Extinderea conectivității dintre Bulgaria și Turcia este o investiție în dezvoltarea întregii regiuni, a declarat președintele Rumen Radev în cadrul unei..
Ministrul afacerilor externe al Bulgariei, Gheorg Gheorghiev, s-a întâlnit cu ministrul afacerilor externe al Macedoniei de Nord, Timcio Muțunski, în..