Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Bulgarii rămân sceptici cu privire la stabilitatea politică din țară

Foto: Ani Petrova

Peste 2/3 dintre bulgarii (71%) care au participat la sondajul Exakta nu cred că este posibil ca Bulgaria să aibă o guvernare bună și stabilă după alegerile din 27 octombrie. Restul de 29% sunt optimiști, în timp ce o mare parte a alegătorilor GERB-SDS și PP-DB presupun că este posibilă o bună guvernare și se așteaptă ca partidele lor preferate să participe la guvernarea țării.

În cadrul sondajului național al „Exacta Research Group”, efectuat în perioada 19-22 octombrie 2024, au fost intervievați 1050 de bulgari adulți din 71 de localități ale țării, cu o cotă în funcție de principalele caracteristici socio-demografice, prin metoda interviului direct față în față.

Marja maximă de eroare pentru proporțiile relative de 50% este de +/- 3%. Studiul a fost finanțat de Exacta Research Group ca parte a programului de cercetare al agenției. 

Trei sferturi dintre votanții formațiunilor Renașterea, Sabie și Măreție sunt foarte sceptici cu privire la posibilitatea de a avea un guvern bun și stabil al țării. Cu toate acestea, 42% dintre cei care au declarat că vor vota pe 27 octombrie nu exclud posibilitatea ca Bulgaria să aibă un guvern bun și stabil după alegeri. Pe de altă parte, o mare parte a celor care sunt hotărâți să nu voteze, sunt sceptici în această privință.

Potrivit datelor „Exakta”, 7 partide își găsesc un loc în viitorul parlament, iar 3 partide rămân sub pragul de 4%, dintre care „Sabie” are cele mai mari șanse să îl depășească.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Premierul bulgar a susținut planul de pace pentru Ucraina, în cadrul „Coaliției celor dispuși”

Granițele nu pot fi modificate cu forța, iar securitatea pe termen lung a Ucrainei trebuie garantată, a afirmat prim-ministrul Rosen Jelyazkov în cadrul unei videoconferințe a „Coaliției celor dispuși”, condusă de președintele francez Emmanuel Macron și..

publicat în 26.11.2025 la 08:45

Modificările aduse proiectului de buget sugerează disponibilitatea statului bulgar de a cumpăra Lukoil

2 miliarde de euro în garanții de stat suplimentare și o concesiune acordată Totalizatorul sportiv bulgarfac parte din modificările aduse proiectului de buget pentru 2026, introduse între prima și a doua lectură. Modificarea, care mărește garanțiile..

publicat în 25.11.2025 la 17:15

Președintele Rumen Radev: Pacea în Ucraina va fi scrisă de învingători

„Vedem un plan rațional pentru o pace rapidă din partea președintelui Donald Trump, conform căruia situația de pe câmpul de luptă se dezvoltă extrem de nefavorabil pentru Ucraina, iar el încearcă să prevină un scenariu și mai grav și victime..

publicat în 25.11.2025 la 15:00