Rezultatele exit-poll-ului realizat de agenția de sondaje Gallup International Balkan, partener al BNR în acoperirea votului, arată că 8 partide și coaliții sunt sigure că vor intra în cea de-a 51-a Adunare Națională, iar unul trece de bariera de 4% cu 0,1%.
Datele agenției înregistrează următoarea distribuție a voturilor de la alegerile parlamentare anticipate din Bulgaria, la data de 27 octombrie 2024:
GERB-SDS: 25,1%
Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată: 15,4%,
Renaștere: 13.8%,
DPS - Noul Început: 7,9%,
BSP - Stânga Unită: 7,8%,
Alianța pentru Drepturi și Libertăți: 7,3%,
Există un Astfel de Popor: 6,8%,
Măreție: 4,7%,
Sabie: 4,1%.

Prezența la vot la alegerile parlamentare anticipate pentru a 51-a Adunare Națională a fost de 35,2%. Cu „Nu susțin pe nimeni” au votat 3,7% dintre alegători.
În total, 28 de partide și coaliții au concurat pentru a intra în parlamentul bulgar cu 240 de locuri. Bulgarii din străinătate au votat în 719 secții de votare din 57 de țări. Cel mai mare număr de secții de votare este în Turcia - 168, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - 112, Germania - 66, Spania - 64, Statele Unite - 53. Votul pentru bulgarii din întreaga lume a început la ora 21:00 pe 26 octombrie 2024, ora Bulgariei, în Noua Zeelandă și se va încheia la ora 05:00 timp est european în dimineața zilei de 28 octombrie 2024 pe Coasta de Vest a SUA și Canada.
„Fac apel la toți reprezentanții Mișcării pentru Drepturi și Libertăți din administrația locală – primari și consilieri municipali – să asigure securitatea și previzibilitatea pentru cetățeni și să ia măsurile necesare pentru a menține toate taxele și..
„În calitate de stat membru al UE și aliat în NATO, Bulgaria este pregătită să participe la găsirea de soluții pentru pace și securitate”, a decarat premierul Rosen Jeliazkov la reuniunea informală a liderilor statelor și guvernelor din UE. Potrivit..
Cercetătorii bulgari și chinezi au discutat despre cooperarea științifică în cadrul unui forum organizat vineri la Sofia, la care au participat reprezentanți ai Academiei Bulgare de Științe (BAS), oficiali guvernamentali, economiști și personalități..