Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Un cartier cu numeroase temple și altare din secolul al 3-4-lea a fost descoperit de arheologi la Perperikon

Foto: Prof. Nikolay Ovacharvo//BTA

Un cartier cu numeroase temple și altare pentru sacrificii din secolele 3-4 d.Hr. au dezvăluit arheologii a Perperikon. Acolo se desfășurau doar activități de cult, într-o perioadă în care orașul atrăgea oameni din tot Imperiul Roman, ceea ce a dus la construirea de temple de diferite religii.

Datorită acestora, impunerea creștinismului în Rodopi a început tocmai din Perperikon, iar acesta a devenit un oraș cosmopolit asemănător Romei.

"La doar aproximativ 100 de metri de templele păgâne, a fost construită bazilica cu trei nave, cea mai mare biserică din Rodopi până în acel moment, și ceea ce am descoperit anul acesta, era despărțită de partea păgână de un puternic zid de cetate, gros de aproape 2 metri. Acesta este un punct la care încă nu ne-am gândit - dacă templele păgâne și cultele creștine au existat în același timp. Este destul de posibil, deoarece acest lucru s-a observat în general în primele secole după convertirea la creștinism", a declarat șeful studiului, profesorul Nikolai Ovcharov.

Această descoperire marchează sfârșitul unei perioade de cinci luni de săpături la Perperikon, în care s-au făcut peste 1 000 de descoperiri, inclusiv o aplicație din bronz reprezentând o scenă gotică de la nașterea lui Iisus Hristos. Acestea vor fi prezentate într-o expoziție la muzeul din Kardzhali.

Autor: Valya Apostolova



Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Filmul „Made in EU” al lui Stefan Komandarev a câștigat un premiu în Franța

Filmul „Made in EU”, regizat de Stefan Komandarev, a obținut Premiul Criticii la Festivalul de Film de la Arras, în Franța, au anunțat reprezentanții echipei producției. Juriul a fost format din critici de film și jurnaliști de la France 2, France..

publicat în 17.11.2025 la 11:30

Gabrovenii au decis să-și acorde o pauză cel puțin până la carnavalul din 16 mai 2026

„Sfârșitul este aproape – să-l lăsăm să vină.” Acesta este motto-ul Carnavalului 2026 din Gabrovo, care a marcat începutul așa-numitului al cincilea anotimp al anului. Acesta este anotimpul din orașele europene și mondiale în care se organizează..

publicat în 11.11.2025 la 16:30
Magdalena Stoyanova

Desenul unei fete din Bulgaria a fost premiat într-un concurs mondial dedicat sănătății și artei

Magdalena Stoyanova, în vârstă de șapte ani, elevă a școlii de artă „Kolorit” din Pleven, a obținut medalia de aur și o distincție specială la Concursul Internațional de Desen pentru Copii „Sănătate 2025”. Ceremonia de premiere a avut loc la São Paulo,..

publicat în 10.11.2025 la 11:45