Nu va exista nicio diferență între Bulgaria și România în drumul lor spre Schengen, a declarat președintele Rumen Radev, jurnaliștilor atunci când i s-a cerut să comenteze informațiile apărute astăzi cu privire la viitoarea aderare deplină a României la Schengen anul viitor. „Așteptăm vești pozitive pe 12 decembrie”, a spus Radev, dar a îndemnat să nu ne grăbim cu speculațiile pe această temă. El a precizat că, la Summitul comunității politice europene care a avut loc recent la Budapesta, a purtat discuții aprofundate pe această temă, cu o serie de lideri europeni, inclusiv cu cei ai Austriei, Țărilor de Jos, precum și cu Comisia Europeană.
Președintele a comentat, de asemenea, situația din Bulgaria. Întrebat despre acuzațiile potrivit cărora guvernul interimar ar fi acționat în interesul DPS-Nou Început, șeful statului a menționat punerea la dispoziție rapidă de către Consiliul de Miniștri partidului lui Delyan Peevski a unei clădiri în centrul Sofiei pentru nevoile formațiunii, în condițiile în care, aproape fără avertisment, funcționarii publici rămân în stradă. „Mai trebuie să ne întrebăm: cine și cum ia deciziile în cadrul guvernului și despre ce fel de stat de drept mai putem vorbi în timp ce oligarhia sancționată de Magnitski, înghite statul cu îmbucături mari?”, a întrebat, retoric, președintele.
Minoritatea bulgară din România a marcat un eveniment important – constituirea oficială a Hanul Bulgarilor în satul Izvoarele, județul Teleorman (sudul României). Acesta este un loc cu peste 200 de ani de istorie bulgară și rădăcini adânci. Centrul..
Universitățile din Veliko Tarnovo și Craiova vor forma studenți în cadrul unui proiect comun româno-bulgar. În cadrul unei conferințe de presă organizate în vechea capitală, coordonatorii proiectului din cadrul celor două universități au prezentat..
Goethe-Institut, Institutul Francez și Ambasada Franței din Sofia, în parteneriat cu Ambasada României la Sofia, Cinema Odeon, Kehrer Verlag (Heidelberg), și Scânteia (București), aduc la Sofia expoziția „Trilogia Bucureștiului” a lui Anton Roland Laub,..