Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2024 Toate drepturile rezervate.

Ambasada Bulgariei la București a salutat decizia privind aderarea deplină a Bulgariei și României la spațiul Schengen

Ambasada Republicii Bulgaria la București
Foto: Ambasada Republicii Bulgaria la București

 În ziua în care Consiliul Justiție și Afaceri Interne al UE a decis că Bulgaria și România vor deveni membre cu drepturi depline ale spațiului Schengen începând cu 1 ianuarie 2025, ambasada Bulgariei la București a strălucit cu culorile tricolorului bulgar.

Începând de ieri, misiunea diplomatică bulgară din capitala României va fi întotdeauna luminată în acest fel în partea întunecată a zilei - în alb, verde și roșu, ca tricolorul bulgar, a declarat ambasada pentru BTA, adăugând că acest lucru a fost posibil cu cooperarea ministrului interimar al turismului, Evtim Miloșev, și a ministerului pe care îl conduce, ca parte a promovării Bulgariei ca cea mai importantă destinație turistică pentru România. 

Aceasta nu este prima inițiativă de acest gen a Ambasadei Bulgariei la București. În luna martie, cu ocazia Zilei Naționale a Bulgariei, clădirea Grand Hotel București, unde a avut loc recepția din 3 martie, a fost de asemenea iluminată în culorile drapelului bulgar.

Un gest simbolic a fost făcut de ambasadorul bulgar în România, Radko Vlaicov, cu ocazia deciziei privind aderarea deplină a Bulgariei și României la Schengen la 1 ianuarie 2025.

În cadrul unei festivități organizate de Reprezentanța Comisiei Europene la București, acesta a împărțit cu diplomați, reprezentanți ai sectorului ONG și mass-media două prăjituri cu steagurile României, Bulgariei și UE și o scurtă inscripție "Bulgaria și România pe deplin în spațiul Schengen". 

"Întâlnirea, organizată de reprezentanța Comisiei Europene în capitala României, a fost planificată din timp pentru a avea loc chiar în ziua în care a fost luată decizia finală privind aderarea Bulgariei și României la Schengen. Acest gest simbolic era mai mult decât firesc și abia așteptam să devină realitate", a declarat diplomatul pentru BTA. 

El a informat că, în timpul ceremoniei, șeful reprezentanței CE la București, Ramona Chiriac, a făcut o evaluare foarte pozitivă a drumului pe care cele două țări vecine l-au parcurs pentru a fi acceptate astăzi.

La rândul său, ambasadorul Radko Vlaicov a mulțumit în primul rând României pentru faptul că "Bulgaria și România au depus eforturi comune pentru a depăși ultimele obstacole în calea aderării depline la Schengen, odată cu eliminarea controalelor la frontierele terestre".

"În acest fel, Bulgaria și România au dovedit că împreună suntem mai puternici și trebuie să continuăm să facem acest lucru", a declarat diplomatul în cadrul ceremoniei. 

La evenimentul de la București, el a mulțumit atât Comisiei Europene, cât și tuturor statelor membre, inclusiv Țărilor de Jos și Austriei, pentru că au făcut posibil evenimentul istoric de astăzi.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Procurorul general Borislav Sarafov efectuează o vizită de lucru în SUA

Procurorul general interimar Borislav Sarafov efectuează o vizită de lucru în SUA, la invitația Biroului Federal de Investigații (FBI), ca expresie a angajamentului lui Sarafov și a îndelungatei colaborări, încă de pe vremea când era director al..

publicat în 10.12.2024 la 13:15

Președintele începe consultările pentru formarea guvernului

Pe 10 decembrie, în conformitate cu Constituția, președintele Rumen Radev a început consultările cu grupurile parlamentare din cea de-a 51-a Adunare Națională înainte de a preda mandatul pentru formarea unui nou guvern.  Astăzi, șeful statului se va..

publicat în 10.12.2024 la 11:45

Austria își ridică dreptul de veto asupra aderării Bulgariei și României la spațiul Schengen

Austria își revocă dreptul de veto asupra aderării depline a României și Bulgariei la spațiul Schengen, a anunțat Ministerul austriac de Interne, relatează BTA. Agenția de presă REUTERS l-a citat pe ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, care a..

publicat în 10.12.2024 la 09:00