Inițiativa „Justiție pentru toți” organizează în această seară un protest în fața Palatului de Justiție din Sofia, împotriva procedurilor de alegere a procurorului general și a președintelui Curții Supreme Administrative, desfășurate de Consiliul Superior al Magistraturii cu un mandat expirat.
Pe 17 decembrie, inițiativa a solicitat deputaților, cu excepția celor din DPS - Nou Început, al lui Delyan Peevski, să se grăbească cu adoptarea amendamentelor la Legea privind sistemul judiciar, pentru a încheia procedurile de alegere a celor două funcții.
Singura nominalizare pentru primul procuror al țării, este cea a actualului interimar Borislav Sarafov, amintește reporterul BNR Sylvia Velikova. În poziția prezentată, inițiativa l-a criticat pe Sarafov pentru că "a readus procuratura în epoca proceselor politice care serveau puterii unice a cuiva, ceea ce a pus în pericol statul de drept și democrația".
Pe 14 și 15 decembrie 2024, cu doar câteva zile înainte de sărbătorile de Crăciun, Plovdiv va găzdui din nou EXOTIC EXPO - expoziția profesională bulgară pentru animale exotice. Evenimentul este organizat pentru al treilea an consecutiv și este cel..
Bulgarul Ognian Gavrilov a fost numit „Avocatul anului” în cadrul unei ceremonii prestigioase din capitala Californiei, Sacramento, organizată de Sacramento County Bar Association, a informat Consulatul General al Bulgariei la Los Angeles. Pe lângă..
Universitatea din Ruse organizează o serie de evenimente dedicate studenților străini care își fac studile la această universitate. Scopul inițiativei este de a familiariza tinerii cu tradițiile, cultura, istoria și obiceiurile bulgare, precum și de a se..
Directorii de școli, profesorii și părinții cer interzicerea completă a rețelei sociale TikTok în Bulgaria. Motivul sunt incidentele pe care nu le-au..
Pentru a 31-a oară, astăzi la Sofia va avea loc ceremonia " Polițistul anului". Ministrul de interne Atanas Ilkov și conducerea Ministerului de..
Sprijinul pentru zona euro în Bulgaria a crescut cu 9 puncte, ajungând la 46%, potrivit datelor din ediția de toamnă a sondajului Eurobarometru..