Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

În Ajunul Crăciunului privim înainte cu speranță

Mitropolitul Antonie al Europei Centrale și Occidentale trimite o binecuvântare publicului de la Radio Bulgaria

Mitropolit Antonie
Foto: bg-patriarshia.bg

Ajunul Crăciunului este una dintre acele sărbători de familie liniștite, pline de speranță pentru viitor. La granița dintre trecut și prezent, bulgarii ortodocși se adună pentru a întâmpina zilele care vor veni. În mod tradițional, masa din Ajunul Crăciunului este simplă și constă din mâncăruri fără carne, deoarece Fiul lui Dumnezeu s-a născut în ieslea unui păstor, departe de zgomotul și vanitatea lumii. Primii care l-au văzut pe Pruncul Iisus nu au fost nobili sau demnitari, ci păstori săraci care au venit să I se închine. Acesta este motivul pentru care Biserica noastră Ortodoxă accentuează latura spirituală a Nașterii lui Hristos - smerenia și grija față de aproapele nostru, urmând exemplul Fiului lui Dumnezeu. După cum spune Sfântul Serafim de Sofia, ''Dragostea pentru aproapele nostru este măsura dragostei noastre pentru Dumnezeu''. În acest sens, chemarea clerului către laici este de a sărbători nașterea Mântuitorului nu într-o manieră lumească, ci cu bucurie duhovnicească, cu rugăciuni pentru cei suferinzi și gânduri pentru cei săraci și fără adăpost.


Toată lumea se grăbește să îi încânte pe cei dragi cu daruri, dar adevăratul dar este cel imaterial. Este în cuvântul bun, în atenție, în valorile umane universale care ne transformă în lumina iubirii lui Dumnezeu.

În așteptarea Sărbătorii glorioase a Nașterii Domnului, Mitropolitul Antonie al Europei Centrale și Occidentale a transmis binecuvântarea sa audienței Radio Bulgaria:

''Trăim aceste momente sacre asemenea Bisericii pământești și cerești.Să ne pregătim să ne deschidem inimile, la fel ca ieslea care l-a primit pe Pruncul Isus nou-născut.Să fim mai buni, să avem mai multă dragoste în inimile noastre, să ne păstrăm credința ortodoxă cu mai multă speranță, mai multă dragoste, mai mult efort și grijă pentru generația tânără. Pentru că știm că culegem ceea ce semănăm. Să semănăm cu dragoste, ca să culegem roade bune, care vor fi o garanție pentru bunăstarea societății noastre!”


Darul pe care îl așteaptă Iisus Hristos la sărbătoarea Sa este ca credincioșii să-L urmeze în smerenie și blândețe, uitând de egoismul și patimile lor. Cu cuvintele „Slavă lui Dumnezeu în cerul cel mai înalt și pe pământ pace celor peste care se odihnește bunăvoința Sa) îi adresăm o rugăciune cu o singură inimă și un singur glas Pruncului Isus, cerându-i să pună capăt războaielor din lume și să oprească diviziunile și ura dintre oameni!.

Publicată și tradusă de Kostadin Atanasov

Fotografii: Mitropolitul Anthony/Facebook; Darina Grigorova; BGNES-archive




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Patriarhul Daniil a oficiat slujba sărbătorească la Mănăstirea Rila

De sărbătoarea Adormirii Sfântului Ioan de Rila, Patriarhul Bulgariei și Mitropolitul Sofiei, Daniil, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Rila. În ajunul sărbătorii, patriarhul s-a închinat la moaștele ocrotitorului poporului bulgar și a săvârșit..

publicat în 18.08.2025 la 13:30

Biserica Ortodoxă Bulgară face apel la vigilență împotriva liderilor spirituali autoproclamați

Biserica Ortodoxă Bulgară a emis o declarație oficială privind ”propaganda păgână neo-hindusă cu elemente pseudo-creștine”. Episcopii Bisericii Ortodoxe Bulgare fac apel la o mai mare vigilență împotriva ”guruilor itineranți, a așa-zișilor ”învățători..

publicat în 07.08.2025 la 14:45

Singura biserică din lemn din Bulgaria își sărbătorește ziua

Biserica Schimbării la Față a Domnului din Boroveț, singura biserică din lemn din Bulgaria, și-a sărbătorit astăzi ziua. Liturghia a fost oficiată de episcopul Gerasim de Melnik. Printre oaspeții oficiali s-a numărat și președinta Adunării Naționale,..

publicat în 06.08.2025 la 17:45