În 2024, bulgarii au folosit în mod activ motorul de căutare Google pentru a se informa despre subiecte care reflectă ceea ce se întâmplă în lume și în această țară. Sportivii bulgari au demonstrat încă o dată că pot inspira și trezi mândria națională. Acesta este motivul pentru care sportul a devenit marele câștigător în spațiul internetului. Campionatul European de Fotbal din 2024 a ocupat primul loc în topul evenimentelor care ne interesează cel mai mult.
Jocurile Olimpice de la Paris au stârnit, de asemenea, pasiuni și ne-au făcut să „cutreierăm” internetul în căutare de informații despre discipline precum înotul sincron, alpinismul combinat, tirul cu arcul și navigația.
Dar sportul nu a triumfat doar pe stadioane și pe ecranele televizoarelor! Acesta a ocupat, de asemenea, un loc permanent în inimile noastre. Campionul nostru mondial la haltere Karlos Nassar a fost cel mai căutat nume în categoria personalități, urmat de gimnasta Boryana Kaleyn și de boxerul Kubrat Pulev. Medaliații noștri olimpici Magomed Ramazanov și Semen Novikov au ajuns, de asemenea, în topul căutărilor.
Jocurile Olimpice de la Paris au deplasat atenția de la politicieni la sportivi. Ca să nu mai vorbim de faptul că impasul parlamentar din Bulgaria a îndepărtat oamenii de politică. Acest lucru explică de ce doar doi politicieni au intrat în top zece al celor mai căutate personalități pe Google în 2024 - aceștia sunt fostul comisar european bulgar Mariya Gabriel și Donald Trump. Actrița bulgară Nona Iotova a intrat de asemenea pe listă, datorită participării sale la un popular reality show TV.
Apropo de personalități și eroi - nouă, bulgarilor, ne place să urmărim nu numai sportul, ci și filmele! Succesul biografic „Gundi:Legenda iubirii”, dedicat legendei fotbalului bulgar Gheorghi Asparuhov aka Gundi, a ocupat primul loc în topul titlurilor de filme, urmat de un alt titlu bulgăresc - Diada - care a apărut la sfârșitul anului 2023. Și ce putem spune despre producții internaționale precum ”Dune: Part Two” și ”Inside Out 2, care, de asemenea, ne-au ținut cu sufletul la gură... și la tastaturile calculatorului!
Ce s-a întâmplat în lumea muzicii anul trecut? Surpriză! Starul folk Tony Storaro l-a depășit pe Ed Sheeran ca fiind cel mai căutat concert din Bulgaria. Lili Ivanova, Andrea Bocelli și Preslava nu au fost la mare distanță - fiecare cu fanii săi fideli și... căutări pe Google.
Și ce face un bulgar după un concert bun sau un film interesant? Ei bine, gătește, desigur! „Ciocolata Dubai” a devenit vedeta căutărilor noastre culinare în 2024, urmată de tentații dulci precum kun aman, millefeuille și skalichki tradițional bulgăresc. Pentru că ne place să ne răsfățăm și să ne bucurăm de momentele delicioase din viață.
Și în cele din urmă - caracterul practic! Întrebările despre „cum” au variat de la „cum să fierbi un ou” la subiecte serioase precum „cum să-mi gestionez creditul”, „cum să mă las de fumat” și cel actual din 2024 „cum să votez corect”. În acest sens, concepte precum „moralitate”, „populism” și „cinism” ne-au entuziasmat într-o asemenea măsură încât căutăm în mod activ definițiile lor specifice pe web.
Așadar, dacă Google ar putea vorbi, probabil că ar concluziona că, în 2024, bulgarii caută inspirație, divertisment, dar și o legătură mai puternică cu identitatea noastră națională și cu sistemul nostru de valori.
Fotografii: pixabay.com, todaytech.eu, BTA, rtl.de, freepik.com
După zile la rând în care s-a raportat depășirea particulelor fine în aerul din Sofia, ca măsură de rezolvare a problemei, municipalitatea din Sofia a introdus un bilet verde în valoare de 1 BGN pentru călătoria cu transportul public, precum și parcarea..
În câteva zile, Ministerul Energiei va publica pentru consultare publică modificările la Legea privind sursele regenerabile de energie, după care acestea vor fi prezentate Parlamentului pentru vot. Scopul acestora este de a evita penuria de benzină și..
Mai multe asociații civice din localitățile Lom și Kozlodui organizează un protest și un marș automobilistic împotriva stării proaste a drumurilor din nord-vestul Bulgariei, și în special a drumului Lom - Kozlodui, pe care se deplasează zilnic numeroase..
După Haskovo și Vidin, măsuri antiepidemice temporare sunt introduse și pe teritoriul Iambol între 21 și 27 ianuarie, în Plovdiv între 22 și 28 ianuarie..
În cadrul unei ceremonii oficiale care va avea loc pe 21 ianuarie, primul „Clovn de Argint” va fi acordat trioului Tiziano, Marie și Natalie Balkanski..
Dragi prieteni, suntem bucuroși să vă anunțăm că cardurile QSL ale Radioului Național Bulgar pentru 2025 sunt acum disponibile. Cele două serii - una cu 6..