La sfârșitul anului 2024, indicatorii macroeconomici ai Bulgariei îndeplineau pe deplin criteriile de la Maastricht pentru aderarea la zona euro, informează BGNES.
Conform datelor Eurostat, inflația din perioada iunie-noiembrie a fost sub 3%, ceea ce reprezintă cerința pentru adoptarea monedei unice. Celălalt indicator important pentru aderarea la zona euro, deficitul bugetar, va fi, de asemenea, în limita a 3%. În plus, avem cel mai scăzut șomaj din ultimii ani, de aproximativ 4%, iar raportul datorie/PIB este de aproape două ori mai mic decât criteriul de 60%.
Previziunile Comisiei Europene privind evoluția economică a Bulgariei, sunt pozitive - inflația va scădea la 2,3% în acest an, iar deficitul bugetar va ajunge la 2,8%. Pe baza acestor date, economiștii cred că Bulgaria ar putea deveni membră a zonei euro la mijlocul acestui an sau cel târziu la începutul anului 2026.
Guvernul interimar propune parlamentului, un proiect de lege privind colectarea veniturilor și repartizarea cheltuielillor, până la adoptarea bugetului de stat, a bugetelor Fondului național de asigurări de sănătate și a asigurărilor sociale de stat..
La jumătatea lunii ianuarie, este de așteptat să îndeplinim ultimul criteriu pentru zona euro, ceea ce ne va permite să prezentăm rapoartele de convergență Băncii Centrale Europene și Comisiei Europene, a declarat jurnaliștilor premierul interimar..
Ministrul interimar al Energiei, Vladimir Malinov, a confirmat că compania maghiară MOL va participa la licitația pentru vânzarea Lukoil Neftochim. Cuvintele sale au venit ca răspuns la o declarație a premierului Viktor Orban, făcută la o zi după vizita..
Premierul Dimitar Glavcev: Zona euro este la ușa noastră Aderarea Bulgariei la zona euro este următoarea prioritate majoră după aderarea deplină a țării..