Sasha Wilson povestește într-o piesă despre salvarea evreilor bulgari în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Consulul general al Bulgariei la New York, Anghel Anghelov, a luat parte la o discuție online organizată de o platformă educațională pe teme legate de Holocaust și dedicată salvării evreilor bulgari în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, informează BTA.
Un invitat special a fost Sasha Wilson, o actriță americană și regizor de teatru de origine bulgară, care e co-autor și a jucat în piesa ”Viața scurtă și moartea misterioasă a lui Boris al III-lea, rege al Bulgariei” (”The Brief Life and Mysterious Death of Boris III, King of Bulgaria”).
Tema prezentării lui Sasha Wilson a fost „Speranța balcanică: cum au fost salvați de la deportare aproape 50 000 de evrei bulgari în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”. Ea a explicat cum în biblioteca bunicului său, care a emigrat din Bulgaria în Statele Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a dat peste cartea lui Stefan Gruev "Coroana de spini: Domnia lui Boris al III-lea 1918-1943". Apoi a citit alte cărți, inclusiv ”Dincolo de strânsoarea lui Hitler” de Michael Bar-Zohar.
Împreună cu partenerul ei Joseph Cullen, Sasha Wilson a ajuns să scrie piesa dedicată salvării evreilor bulgari în timpul Holocaustului.Șase țări, printre care și Bulgaria, riscă să nu respecte cadrul fiscal al UE în 2026. Acest lucru este evidențiat în Pachetul de toamnă al Semestrului european 2026, adoptat de Comisia Europeană. Alte 12 țări sunt îndemnate să continue implementarea..
Uniunea Judecătorilor a tras un semnal de alarmă privind introducerea unui nou program soft antivirus pe computerele instanțelor. Magistrații se tem că acesta ar putea încălca regulile privind protecția datelor personale și ar putea afecta independența..
Asociația Capitalului Industrial din Bulgaria a lansat un apel la participarea la un protest pe 26 noiembrie împotriva bugetului pentru 2026, care urmează să fie adoptat în a doua lectură. „Facem apel nu numai la membrii noștri, ci și la toți..