Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Președintele consideră că drumul spre pace în Ucraina va fi un proces dificil și complex

Foto: BTA

Războiul din Ucraina nu are o soluție militară, urmează să se deschidă calea diplomației. Aceasta este declarația președintelui Rumen Radev, care a găzduit recepția tradițională pentru șefii misiunilor diplomatice acreditate în Bulgaria. În cadrul evenimentului, care a avut loc la Muzeul Național de Istorie, șeful statului a subliniat că drumul către găsirea păcii în Ucraina va fi un proces foarte dificil și complicat.

Deși anul trecut a fost marcat de provocări dificile, politica externă bulgară a continuat să fie ghidată de convingerile sale și să acționeze pentru promovarea securității și stabilității, precum și să acționeze pentru dialog și cooperare, a remarcat Radev, făcând apel la consolidarea cooperării între țări.

Șeful statului și-a exprimat recunoștința față de toți partenerii străini care au întins o mână de ajutor pentru eliberarea echipajului navei Galaxy Leader. Președintele și-a exprimat speranța că toți ostaticii luați în captivitate de Hamas, inclusiv un cetățean bulgar, vor fi eliberați cât mai curând posibil.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Sofia comemorează victimele Holodomorului

Cetățeni, personalități publice și reprezentanți ai vieții politice au adus un omagiu victimelor Holodomorului din 1932-1933 în cadrul unei slujbe comemorative la Biserica Sf. Nedelea (Sf. Duminică), a raportat BGNES. Printre cei prezenți pentru a cinsti..

publicat în 21.11.2025 la 17:45

Parchetul European investighează fraude cu subvenții agricole în Bulgaria

În cadrul unei anchete conduse de Parchetul European (EPPO) la Sofia, poliția a efectuat săptămâna aceasta mai multe percheziții și confiscări pe baza suspiciunii de fraudă cu subvenții agricole din partea UE, a raportat BTA, citând informații publicate..

publicat în 21.11.2025 la 16:15
Viosa Osmani

Evoluții în Balcani

Kosovo se îndreaptă spre alegeri anticipate după nouă luni de încercări eșuate de formare a unui guvern Președintele Kosovo, Vjosa Osmani, a dizolvat Parlamentul, relatează Koha Ditore. Decizia a fost luată după ce cabinetul propus de Glauk..

publicat în 21.11.2025 la 14:45