Ministrul bulgar de interne, Daniel Mitov, a anunțat printr-o postare pe rețelele de socializare că Direcția Generală pentru Combaterea Criminalității Organizate lucrează la identificarea site-urilor care vând vape-uri cu droguri. ”Se caută o soluție sistematică pentru a rezolva această problemă și pentru a împiedica intrarea unor astfel de substanțe în țară”, a declarat Daniel Mitov după o operațiune care a dus la închiderea a două site-uri care vindeau vapes.
Ministrul Mitov a adăugat, de asemenea, că există persoane în țară care amestecă astfel de substanțe și le distribuie, dar a promis că acestea vor fi prinse.
”Distribuția de substanțe narcotice și psihoactive în rândul copiilor și adolescenților este cu siguranță o tendință foarte îngrijorătoare, nu numai pentru mine ca ministru de interne, ci pentru întreaga societate. Aceasta este o amenințare directă la adresa sănătății și viitorului tinerei generații, iar lupta împotriva acestei afaceri vicioase necesită măsuri ferme și decisive”, a subliniat ministrul Mitov.
Cu câteva zile înainte de începerea sezonului balurilor de absolvire, Ministerul Muncii și Politicii Sociale și Fundația "Asistența persoanelor cu probleme de dezvoltare" lansează inițiativa caritabilă "Rochii de bal cu o cauză" sub patronajul..
Angajații Agenției Bulgare de Știri (BTA), Televiziunii Naționale Bulgare (BNT) și Radioului Național Bulgar (BNR) vor organiza un miting de protest în această joi, 15 mai, la intersecția din fața Universității din Sofia "St. Kliment Ohridski", a..
O paradă a modei, improvizată cu participarea fetelor din cadrul serviciilor sociale și a absolventelor de liceu de la Liceul nr. 2 "Acad. Emilian Stanev„ va avea loc astăzi în spațiul Podkupno din zona Largo a capitalei. Evenimentul face parte din..
Ministrul bulgar de Externe Gheorg Gheorghiev a inaugurat prima instituție de învățământ superior bulgară din afara Bulgariei, în Taraclia, Moldova, a..
Cea de-a 20-a Întâlnire Mondială a Mass-Media Bulgare, organizată de Agenția Telegrafică Bulgară, s-a deschis la Sofia. Evenimentul, care se desfășoară..