The Economist organizează un forum dedicat economiei bulgare
Revista The Economist organizează astăzi la Sofia un forum dedicat dezvoltării economiei bulgare. Evenimentul reunește reprezentanți ai instituțiilor de stat, ai mediului de afaceri și ai sectorului bancar, diplomați. Invitat de onoare și conferențiar la forum va fi președintele Rumen Radev.Biserica Ortodoxă Bulgară este singura reprezentantă a Ortodoxiei orientale tradiționale a Bulgariei. Acest lucru a fost decis de parlamentari în amendamentele finale la Legea privind confesiunile religioase. Amendamentul, care prevede că numai Biserica..
Proiectul autostrăzii Ruse-Veliko Târnovo va suferi modificări, dar pentru moment nu este amenințat, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice, Ivan Ivanov. Acesta a verificat progresul construcției drumului ocolitor din jurul..
Directorul Agenției pentru Bulgarii de Pretutindeni, Raina Mangiucova, a donat gratuit cărți pentru fondul Departamentului bulgar din Biblioteca Congresului din SUA, a anunțat agenția. Donația include literatură de specialitate pentru comunitățile..
Joi, 13 februarie, Federația Consumatorilor din Bulgaria, mișcarea „Sistemul ne omoară” și Uniunea Pensionarilor Uniți a lansat un apel la boicot..
Pe 6 februarie, au început oficial lucrările excavatorului de tuneluri Vitosha pentru prelungirea liniei 3 a metroului din capitală până în cartierul..
Nu va fi permisă specularea prețurilor în timpul tranziției la euro, afirmă guvernul Ca răspuns la președintele Rumen Radev, care a declarat că..