Drona misterioasă care a făcut manevre aleatorii pe aeroportul din Sofia pe 7 februarie și a întârziat șase zboruri a fost piratată, manipulată și cu siguranță nu a fost întâmplătoare. Dronele mari precum cea folosită sunt de tip militar și sunt folosite pentru spionaj și supraveghere, a declarat directorul Poliției de Frontieră, Anton Zlatanov, pentru postul public de televiziune BNT.
”O dronă vândută de o companie licențiată nu va putea survola aeroportul deoarece zona este restricționată.Acest lucru indică faptul că drona a fost manipulată și că aceasta a fost o acțiune deliberată”, a mai spus Anton Zlatanov.
Se pare că drona a fost piratată, a declarat Todor Ivangikov, președintele Asociației Bulgare a Industriei Aviatice. ”La majoritatea dronelor, software-ul este programat să includă aeroportul ca zonă restricționată. Această dronă a fost aparent piratată sau asamblată special, software-ul său permițându-i să treacă oriunde'', a comentat expertul.
În legătură cu starea de urgență din Israel și instrucțiunile Apărării Civile, joi, 19 iunie 2025, și vineri, 20 iunie 2025, Serviciul Consular al misiunii diplomatice din Tel Aviv va procesa numai cererile urgente, în principal legate de situația..
Conform datelor Eurostat , în 2024 Bulgaria și Estonia se aflau pe penultimul loc în UE în ceea ce privește consumul individual real după puterii de cumpărare pe cap de locuitor. Acest indicator important al bunăstării materiale a gospodăriilor este..
Din ce în ce mai mulți studenți străini aleg universitățile și instituțiile de învățământ superior din Bulgaria în ultimii ani, reiese din o anchetă realizată de BTA în rândul conducerii academice. Interesul crescut se datorează nu numai taxelor, ci și..
Prima ediție a Concursului Militar Internațional „Cel mai bun războinic” va avea loc în perioada 25-26 iunie 2025 la Universitatea Militară Națională..
Experți se reunesc la Pamporovo pentru o conferință științifică despre climatoterapie În perioada 26-28 iunie, în stațiunea montană Pamporovo va avea..