Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Renaștere este împotriva vânzării către Ucraina a celor două reactoare pentru proiectul centralei nucleare de la Belene

Iskra Mihailova
Foto: BTA

Partidul Renaștere s-a declarat împotriva vânzării către Ucraina a celor două reactoare rusești destinate proiectului eșuat al centralei nucleare de la Belene.

”Centrala nucleară Belene este unul dintre cele mai avansate proiecte de centrale nucleare din Europa, iar noi am putea fi printre primele țări care își reînnoiesc și își extind capacitățile nucleare”, a declarat deputatul Renaștere Iskra Mihailova, adăugând că vânzarea echipamentelor nu este în avantajul economic al Bulgariei. ”Dacă Ucraina este capabilă să construiască capacități nucleare cu tehnologie și specialiști ruși, atunci de ce nu poate Bulgaria”, a întrebat ea.

Ucraina și-a exprimat interesul pentru achiziționarea celor două reactoare, precum și a întregului echipament pentru proiectul centralei nucleare de la Belene, pe care Bulgaria l-a abandonat. Acum verificăm dacă generatoarele de abur pentru proiectul Belene ar putea fi utilizate la centrala nucleară Kozlodui, a declarat Țanko Baciiski, președintele Agenției Bulgare de Reglementare Nucleară.

Vânzarea echipamentelor va însemna închiderea definitivă a proiectului centralei nucleare Belene. Pentru a construi o centrală nucleară folosind o altă tehnologie, lucrările ar trebui să înceapă de la zero - alegerea amplasamentului, autorizațiile etc., a declarat Țanko Baciiski.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Krasimir Vâlcev

Ministrul Educației propune o dezbatere publică privind interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani

Ministrul Educației, Krasimir Vâlcev, intenționează să propună o dezbatere publică privind interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani, relatează corespondenta BNR Nezabravka Kirova din Silistra, unde ministrul a inaugurat oficial noua sală..

publicat în 13.10.2025 la 16:00

Crucea Roșie Bulgară lansează o campanie în sprijinul a peste 640.000 de cetățeni vulnerabili

În perioada 13 octombrie – 28 noiembrie, Crucea Roșie Bulgară va distribui pachete cu produse alimentare și articole de igienă destinate persoanelor vulnerabile, potrivit anunțului transmis de organizație. Inițiativa face parte din programul „Alimente..

publicat în 13.10.2025 la 08:30

Protest împotriva deschiderii unei mine de cărbune în Țaribrod

Pe 13 octombrie, la ora 11:00, în centrul orașului Țaribrod, cu populație majoritară bulgară, în fața clădirii primăriei, va avea loc un protest împotriva construirii unei mine de lignit în satul de frontieră Mazgos. Protestul este programat să aibă loc..

publicat în 13.10.2025 la 07:30