Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Există șansa ca Bulgaria să introducă moneda euro la 1 ianuarie 2026

Foto: Pixabay

Dacă Bulgaria îndeplinește criteriile zonei euro, nu există obstacole în calea introducerii monedei unice de la 1 ianuarie 2026, au pre precizat unele surse de la Bruxelles, pentru Angelina Piskova, corespondenta Radioului Național. 
 Tot sursele au precizat că decizia trebuie să fie luată de Consiliul UE. Acest lucru este de așteptat să se întâmple în vară. 
Până acum, singurul criteriu pe care Bulgaria nu îl îndeplinește, este cel al stabilității prețurilor. Bulgaria și-a exprimat deja intenția de a solicita un raport extraordinar de convergență privind îndeplinirea criteriilor zonei euro. 
Prim-ministrul Rosen Zhelyazkov a declarat că acest lucru se va întâmpla după reuniunea Eurogrupului din 17 februarie. În timpul reuniunii, noul guvern bulgar și noul ministru de Finanțe Temenuzhka Petkova au ambiția de a-și informa omologii din zona euro cu privire la modul în care țara îndeplinește criteriile. 
Cu toate acestea, nicio decizie nu va fi luată atunci. 
De asemenea, nu există niciun termen limită pentru evaluarea stadiului de pregătire pentru aderare. În orice caz, trebuie așeptată evaluarea Eurostat, care va apărea în primăvară.


Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Plamen Dimitrov

Sindicatele au definit bugetul drept unul de compromis, dar posibil

În ședința de ieri, guvernul a aprobat proiectul de buget de stat pentru 2026, care, în mod fără precedent, nu a primit sprijinul angajatorilor. Potrivit președintelui Camerei de Comerț și Industrie a Bulgariei, Țvetan Simeonov, depunerea bugetului..

publicat în 14.11.2025 la 09:30

Lukoil Bulgaria: Nu este adevărat că compania își încetează activitatea în Bulgaria

„Toate stațiile din rețeaua de distribuție „Lukoil” funcționează și vor continua să funcționeze în mod normal.” Acest lucru este menționat într-un comunicat de presă al companiei cu privire la informațiile difuzate în unele mass-media despre încetarea..

publicat în 13.11.2025 la 14:00

Parlamentul a decis: se creează un Fond Național pentru Decarbonizare

Adunarea Națională a Bulgariei a aprobat în mod definitiv modificările la Legea privind eficiența energetică, prin care se înființează Fondul Național pentru Decarbonizare. Noua structură va sprijini gospodăriile în implementarea măsurilor legate de..

publicat în 12.11.2025 la 14:30