Bulgaria intenționează să devină principalul centru de echilibrare a energiei electrice în Europa de Sud-Est, consolidând securitatea energetică și reducând costurile pentru întreaga regiune. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Zhecho Stankov, în cadrul Summitului Energiei, organizat la Sofia de publicația Capital.
„Creșterea conectivității energetice între statele din Balcani va reduce prețurile la electricitate, va spori competitivitatea și va asigura o aprovizionare mai stabilă”, a declarat Stankov, subliniind că Bulgaria are deja în derulare proiecte de anvergură pentru dezvoltarea infrastructurii energetice.
Unul dintre aceste proiecte vizează construirea unor instalații de stocare a energiei electrice, finanțate prin Planul de Redresare și Reziliență, cu o capacitate totală de aproape 10.000 de megawați-oră – o premieră la nivel european. În paralel, guvernul bulgar colaborează cu Banca Europeană de Investiții pentru dezvoltarea a două sau trei centrale hidroelectrice cu acumulare prin pompaj, menite să asigure echilibrarea rețelei atât în Bulgaria, cât și în țările vecine.
Înaintea summitului, ministrul bulgar al Energiei a avut întâlniri bilaterale cu oficiali din Moldova, Ungaria și Azerbaidjan, discutând despre extinderea cooperării regionale în domeniul energiei. Aceste inițiative confirmă ambiția Bulgariei de a deveni un actor-cheie în stabilitatea energetică a regiunii Balcanilor.
Guvernul bulgar a aprobat crearea unei societăți pe acțiuni deținute în totalitate de stat, descrisă oficial ca o entitate cu acționar unic cu participare de stat, care va opera o nouă rețea de magazine cu amănuntul numită Magazin za Horata („Magazinul..
După luni de inflație scăzută și chiar deflație temporară în aprilie anul acesta, conform statisticilor naționale oficiale, tendința s-a inversat brusc. Pe 15 iulie 2025, la doar câteva zile după ce Bulgaria a primit undă verde de la Bruxelles pentru..
Comisia pentru Protecția Concurenței a lansat un sondaj privind piața produselor alimentare de bază pentru a afla motivele creșterii prețurilor la aceste produse. În acest scop, organismul antimonopol a solicitat lanțurilor de retail date complete..
Bulgargaz propune o reducere a prețului gazelor naturale cu aproximativ 2% în septembrie. Acest lucru reiese din declarația depusă de companie, care..