Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Marian Bachev: Reputația Bulgariei nu va avea de suferit dacă nu va găzdui sesiunea UNESCO

Ministrul Culturii, Marian Bachev
Foto: BTA

„Partenerii noștri de la Paris nu sunt supărați pe noi, dimpotrivă, ne așteaptă și ne vom descurca foarte bine acolo, sunt convins de asta”. Cu această declarație făcută la Televiziunea națională, ministrul Culturii, Marian Bachev, a comentat scandalul legat de găzdurirea sesiunii Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO, aprobată anul trecut.

Miercuri, săptămâna trecută, însă, Ministerul Culturii a anunțat că, în urma consultărilor dintre instituțiile bulgare și UNESCO, Biroul Comitetului Patrimoniului Mondial a fost de acord să găzduiască cea de-a 47-a sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial la sediul UNESCO din Paris, în perioada 6-16 iulie.

Potrivit ministrului, există multe termene ratate: „Acesta este un efort de echipă și s-au primit multe semnale, inclusiv de la Ministerul de Externe încă din iunie, că lucrurile nu stau bine în ceea ce privește această organizație, care necesită timp tehnic. Cel târziu la 6 noiembrie, aceasta ar fi trebuit să fie ratificată în Adunarea Națională - cu opt luni înainte de lansare”.

„Evenimentul se va desfășura la Paris, nimic nu este afectat în termeni de reputație și nu există niciun prejudiciu în termeni globali, deoarece acesta nu este un precedent”, a declarat Mariane Bachev.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Piero Epifania își prezintă cea mai recentă producție, Psicodelia Afroperuana

Percuționistul și compozitorul peruvian Piero Epifania își prezintă live cea mai recentă producție, Psicodelia Afroperuana, o călătorie între rădăcini și avangardă, informează BTA.  Concertul, organizat cu sprijinul Alarma Punk Jazz și Afrikaia, are..

publicat în 07.03.2025 la 11:30

Expoziția de fotografie „Bosilegrad înainte și acum” ajunge la Timișoara

Expoziția de fotografie „Bosilegrad înainte și acum” a fost vernisată în Bastionul Maria Teresa din Timișoara. Inițiatorul proiectului este Alexandru Dimitrov - redactor șef și președinte al Asociației „GLAS”. El a fost însoțit de unul dintre fotografi,..

publicat în 07.03.2025 la 09:30

Ambasadoarea Rusiei a fost alungată de la expoziția „Arta de a fi obraznică”

Ambasadoarea Rusiei în Bulgaria, Eleonora Mitrofanova, a fost alungată din public la deschiderea unei expoziții la Galeria Națională "Kvadrat/ Pătrat 500".  Cu puțin timp înainte de începerea evenimentului de la Sofia, la sosirea lui Mitrofanova, cei..

publicat în 07.03.2025 la 08:30