Bulgaria și-a luat angajamentul de a adera la moneda comună europeană încă de la semnarea Tratatului de aderare la UE. Acest lucru a fost amintit de președintele Rumen Radev studenților de la Universitatea Paisie Hilendarski din Plovdiv. Cuvintele șefului statului au fost un răspuns la solicitarea partidului Renaștere de a convoca un referendum pentru păstrarea levului bulgar.
”Nu am cum să emit un decret pentru a organiza un referendum privind moneda euro, pentru că nu pot încălca legea. Acest lucru trebuie să fie categoric clar - doar parlamentul bulgar poate decide dacă se organizează sau nu un referendum”, a declarat Radev, subliniind că Bulgaria este o țară guvernată de statul de drept și că legile trebuie respectate.
Potrivit acestuia, schimbarea monedei trebuie să aibă loc atunci când vom fi pregătiți pentru aceasta, și anume atunci când vom îndeplini criteriile de la Maastricht.
Parlamentul a aprobat introducerea unor controale mai stricte asupra prețurilor pentru o perioadă de un an, începând cu 8 august 2025. Măsura a fost adoptată în a doua lectură a Legii privind adoptarea euro în Bulgaria, a informat reporterul BNR Daniel..
Consiliul de Miniștri a decis să acorde un ajutor total de 460176 euro familiilor afectate de incendiile forestiere. ”Până acum, puteau solicita 978 de euro. Acum acordăm 1533 de euro suplimentari pentru fiecare familie, aducând suma totală la..
Guvernul va prezenta mâine Parlamentului Bulgar un raport detaliat privind pregătirea fiecărui minister competent pentru achiziționarea de echipamente specializate de stingere a incendiilor, a anunțat premierul Rosen Jeliazkov. El a reamintit că..
Președintele bulgar așteaptă propuneri pentru ambasadori în capitalele importante Tendința de a administra temporar ambasadele Bulgariei din întreaga..