Regizorul iranian Mohammad Rasoulof a primit premiul special al criticii internaționale de film FIPRESCI Platinum la Festivalul de Film de la Sofia. Premiul i-a fost acordat în cadrul Sofia Film Fest, înainte de proiecția noului său film "The Seed of the Sacred Fig".
Drama spune povestea unui investigator judiciar din Iran care se întoarce împotriva familiei sale după protestele din Republica Islamică care au izbucnit după asasinarea lui Jona Mahsa Amini. Filmul include imagini reale filmate cu telefoanele mobile de către demonstranți.
Cred că crearea operelor de artă este dreptul meu și nu există niciun motiv să nu lupt pentru acest drept, a declarat Rasoulof. El adaugă că scopul principal al operei sale este să spună povești despre libertate și drepturile omului sau despre lipsa acestora în mediul în care trăiește.
În perioada 1-5 iulie, în curtea Muzeului Regional de Etnografie din Plovdiv (str. „Dr. St. Chomakov” nr. 2), are loc „Săptămâna meșteșugurilor”, au anunțat reprezentanții muzeului. Evenimentul se desfășoară zilnic între orele 9:00 și 19:00 și reunește..
O monedă de aur bătută în timpul domniei împăratului Iustinian I, conducător al Imperiului Roman de Răsărit, a fost descoperită în timpul săpăturilor arheologice de la Cetatea Tuida, lângă Sliven. Potrivit profesorului asociat dr. Nikolay Sirakov,..
Un perete de sprijin de-a lungul râului Banshtitsa din Kyustendil se transformă în cel mai lung perete legal pentru graffiti, din Bulgaria, informează BTA. „Scopul este de a atrage artiști din întreaga lume, care să-și lase amprenta creativă în oraș,..
La Muzeul de Arheologie din Sozopol, s-a deschis expoziția trilingvă „Cultele egiptene de la Marea Neagră”, anunță BNR – Burgas. Evenimentul face parte..