Ministrul Mediului și Apelor, Manol Genov, s-a întâlnit cu președintele raionului Taraclia din Republica Moldova, Lazar Dermenji. Cei doi au discutat aspecte legate de schimbul de experiență în domeniul gestionării resurselor de apă – irigații, hidroameliorații, combaterea secetei și efectele schimbărilor climatice.
Ministrul a anunțat că Bulgaria va oferi raionului moldovenesc 10 000 de puieți de stejar pentru împădurirea unei zone afectate de incendii. Ministerul Mediului și-a exprimat, de asemenea, disponibilitatea de a oferi sprijin tehnic în elaborarea de proiecte finanțate de Uniunea Europeană, precum și sprijin în implementarea altor inițiative care vor contribui la dezvoltarea raionului Taraclia din Republica Moldova.
Raionul Taraclia este o unitate administrativ-teritorială a Republicii Moldova și reprezintă un important centru al comunității bulgare din țară, peste 65% din populație fiind de origine bulgară.
Taxele de drum cresc de la 1 aprilie 2025, vinietele de la 1 mai 2025 Majorarea prețurilor vinietelor va intra în vigoare la 1 mai, în timp ce noile taxe de trecere mai mari pentru vehiculele grele de marfă și autobuze vor intra în vigoare la 1..
Zilele Europene ale Meșteșugurilor Artistice se deschid astăzi la Antonovo. Motto-ul ediției din acest an este „Firul de aur”, motiv pentru care evenimentul va începe cu ateliere de realizare a macrameului și împâslirea lânii. În fiecare zi, până la..
Aproximativ 835 de copaci vor fi plantați prin inițiativa #PădureaÎnCartier, lansată de Primăria Capitalei. În acest scop, voluntarii și donatorii vor putea alege între 53 de locații din 11 cartiere ale Sofiei. „ Inițiativa este o oportunitate..
Zilele Europene ale Meșteșugurilor Artistice se deschid astăzi la Antonovo. Motto-ul ediției din acest an este „Firul de aur”, motiv pentru care..
Aproximativ 835 de copaci vor fi plantați prin inițiativa #PădureaÎnCartier, lansată de Primăria Capitalei. În acest scop, voluntarii și donatorii vor..
Taxele de drum cresc de la 1 aprilie 2025, vinietele de la 1 mai 2025 Majorarea prețurilor vinietelor va intra în vigoare la 1 mai, în timp ce noile..