Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Dezbateri în Parlamentul bulgar pe tema combaterii cruzimii față de animale

Foto: BGNES

Astăzi, în Parlamentul Bulgariei are loc o masă rotundă organizată de grupul parlamentar „Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată”, având ca temă modificările legislative necesare pentru combaterea cruzimii față de animale și responsabilitățile instituțiilor în aplicarea acestor măsuri.

Inițiativa vine în contextul unui caz șocant descoperit recent la Pernik, unde au fost documentate ucideri în serie de animale, comise în scopuri comerciale și pentru distribuirea de conținut violent. Cazul scoate din nou la iveală deficiențele grave în aplicarea legii și evidențiază o amenințare reală la adresa societății, avertizează reprezentanții coaliției.

Ca răspuns, parlamentarii au depus un proiect de modificare a Codului Penal, care vizează extinderea răspunderii penale pentru infracțiunile deosebit de grave comise asupra animalelor, inclusiv cele motivate financiar. Propunerea legislativă introduce sancțiuni pentru implicarea în rețele infracționale organizate ce exploatează violența asupra animalelor în scop de profit și cere măsuri ferme: control activ, anchete eficiente și pedepse reale.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Gheorg Gheorghiev

Deputații discută votul de neîncredere în cabinetul lui Rosen Jeliazkov

”Când ne ocupăm de diplomație, trebuie să ne ocupăm de fapte și de adevărul oficial”, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Gheorg Gheorghiev, în timpul dezbaterilor din Adunarea Națională privind votul de neîncredere în guvern din cauza eșecului..

publicat în 02.04.2025 la 13:15
Hasan Azis

DPS-DPS va sprijini guvernul cel puțin până în iunie

Partidul "Democrație, Drepturi și Libertăți" - DPS va sprijini guvernul până la primirea raportului de convergență pentru zona euro, care este așteptat în luna iunie a acestui an, a reieșit din declarația adoptată la o reuniune de șase ore a organelor..

publicat în 02.04.2025 la 08:45

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei vizitează Sofia pentru a co-prezida o reuniune la nivel înalt

În cadrul inițiativei Procesul de la Aqaba Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei vizitează Sofia pentru a co-prezida o reuniune la nivel înalt Bulgaria și Iordania vor co-prezida o reuniune la nivel înalt la Sofia, ca parte a Inițiativei Procesului..

publicat în 31.03.2025 la 15:30