Construcția unităților 7 și 8 de la centrala nucleară Kozlodui reprezintă un pas esențial pentru asigurarea securității energetice a Bulgariei, a declarat premierul Rosen Jeliazkov în cadrul unei întâlniri cu o delegație a companiei „Hyundai Engineering & Construction”, condusă de directorul executiv Hanwoo Lee.
Potrivit acestuia, proiectul are o importanță strategică nu doar pentru Bulgaria, ci și pentru întreaga regiune a Europei de Sud-Est.
La finalul anului trecut a fost lansată implementarea contractului de inginerie semnat între companiile „Kozlodui AEC – Noi Capacități” și consorțiul format din sucursalele bulgare ale „Westinghouse Energy Systems” și „Hyundai Engineering & Construction”.
Premierul a dat asigurări că autoritățile bulgare vor face tot posibilul pentru accelerarea procesului de construire, fără a face compromisuri în ceea ce privește calitatea lucrărilor. „Acordăm o atenție deosebită siguranței în timpul construcției, precum și exploatării în condiții de securitate a viitoarelor unități”, a subliniat Rosen Jeliazkov.
Începând cu 1 februarie 2026, cumpărăturile se vor face numai în euro După adoptarea euro în Bulgaria la 1 ianuarie 2026, salariile, pensiile și prestațiile sociale nu își vor schimba valoarea, ci vor fi pur și simplu convertite din leva în euro la..
Concernul german de apărare „Rheinmetall” și Bulgaria vor construi două fabrici militare pe teritoriul bulgar, în baza unei societăți mixte ce urmează a fi înființată în următoarele trei săptămâni. Anunțul a fost făcut după întâlnirea de la Düsseldorf..
Împrumuturile cresc mai rapid decât depozitele, împrumuturile pentru locuințe rămânând principalul motor, potrivit celor mai recente date ale Băncii Naționale a Bulgariei. În iulie 2025, creditele acordate gospodăriilor și instituțiilor fără scop..
Concernul german de apărare „Rheinmetall” și Bulgaria vor construi două fabrici militare pe teritoriul bulgar, în baza unei societăți mixte ce urmează a fi..
Bulgargaz propune o reducere a prețului gazelor naturale cu aproximativ 2% în septembrie. Acest lucru reiese din declarația depusă de companie, care..
Împrumuturile cresc mai rapid decât depozitele, împrumuturile pentru locuințe rămânând principalul motor, potrivit celor mai recente date ale Băncii..