Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Ne exprimăm recunoștința față de medicii bulgari de Ziua Mondială a Sănătății

Foto: Pixabay

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății (7 aprilie), premierul bulgar Rosen Jeliazkov și-a exprimat profunda apreciere și respect pentru medicii și lucrătorii din domeniul sănătății din Bulgaria, informează BTA. ”Sunteți oamenii care, în fiecare zi, cu profesionalism și inimă, au grijă de viața și sănătatea fiecărui cetățean bulgar. Dedicarea, puterea și umanitatea voastră sunt neprețuite”, a remarcat premierul Jeliazkov, citat într-o postare pe pagina de Facebook a Consiliului de Miniștri. În cuvintele lui Rosen Jeliazkov, asistența medicală este coloana vertebrală a unei societăți prospere și, prin urmare, guvernul se angajează să modernizeze sistemul, să îmbunătățească condițiile de muncă și să asigure accesul la asistență medicală de înaltă calitate pentru toată lumea. Printre priorități se numără construirea unui spital național multi-profil pentru tratamentul activ al copiilor și înființarea unui centru național de terapie cu protoni.

''Voi sunteți cei care inspirați speranță, care salvați vieți și oferiți confort în cele mai dificile momente.Vă mulțumesc profund pentru munca dumneavoastră, pentru nopțile nedormite, pentru umanitatea și empatia cu care aveți grijă de oameni în fiecare zi'', a adăugat premierul Jeliazkov.

Ministrul bulgar al sănătății, Silvi Kirilov, le-a mulțumit, de asemenea, cadrelor medicale pentru energia neobosită pe care o investesc în profesia lor. Felicitările au fost postate pe pagina oficială de Facebook a Ministerului Sănătății, informează BTA. În discursul său, ministrul Kirilov a asigurat că apreciază foarte mult eforturile fiecăruia dintre ei și și-a exprimat disponibilitatea pentru un dialog constructiv care să conducă la schimbări pozitive, în beneficiul pacienților și al celor care lucrează în sectorul sănătății.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Poză este ilustrativă, arhivă

Șofer de autocar turistic reținut de poliție cu peste 2 permille de alcool în sânge

Șofer de autocar turistic reținut de poliție cu peste 2 permille de alcool în sânge Poliția din orașul Veliko Târnovo (nordul central al Bulgariei) a reținut un șofer de autobuz turistic care avea peste 2 permille de alcool în sânge în timpul..

publicat în 11.04.2025 la 17:45

Inspectoratul General al Muncii identifică 51.000 de încălcări în primele trei luni din 2025

În primul trimestru al anului 2025, organele de control ale Agenției Executive Inspecția Generală a Muncii au închis de trei ori mai multe amplasamente, locuri de muncă, mașini și echipamente care reprezentau o amenințare directă la adresa vieții și..

publicat în 11.04.2025 la 17:00

”Crezi?” - Un proiect de blues realizat de Anghel Diulgherov

Anghel Diulgherov este un chitarist, violonist, compozitor, aranjor și lider de trupă care, în ultimii ani, a lucrat cu unele dintre cele mai mari vedete ale muzicii bulgare, precum Lili Ivanova, Lubo Kirov și mulți alții. Pe lângă participarea la o..

publicat în 11.04.2025 la 14:45