Continuăm Schimbarea - Bulgaria Democrată a solicitat ministrului Dezvoltării Regionale, Ivan Ivanov, să îl demită imediat pe președintele Consiliului de Administrație al Agenției pentru Infrastructură Rutieră, ing.Iordan Vâlcev. ”Motivele solicitării sunt difuzarea de informații false și înșelătoare cu privire la starea drumului I-3 în secțiunea dintre satele Teliș și Radomirți, unde un copil bulgar și-a pierdut viața pe 31 martie 2025”, a declarat deputatul Andrei Țekov.
Deputatul a reamintit că în 2022, Agenția pentru Infrastructură Rutieră a remarcat starea proastă a drumului și necesitatea unor reparații majore, în timp ce într-un raport Agenția de Stat pentru Siguranța Rutieră a informat cu privire la riscul ridicat de accidente rutiere. Potrivit acestuia, niciodată nu au avut loc reparații majore, ci doar au fost făcute petice. În plus, au existat declarații false făcute după incident.
Întrebat dacă președintele Agenției pentru Infrastructură Rutieră ar trebui să demisioneze, liderul GERB Boiko Borisov a răspuns că aceasta este responsabilitatea ministrului Ivan Ivanov și el trebuie să decidă ce să facă.
Grozdan Karadzhov: Obiectivul nostru este să reducem numărul deceselor rutiere cu 20%
Aderarea deplină a Bulgariei și a României la spațiul Schengen consolidează semnificativ economia Uniunii Europene. Acest lucru se afirmă într-un raport al Comisiei Europene privind starea zonei fără frontiere, prezentat astăzi. Raportul subliniază că,..
Ministerul bulgar al Afacerilor Externe exprimă cele mai profunde condoleanțe familiilor celor decedați, precum și urări de însănătoșire grabnică celor răniți în atacul terorist din Pahalgam, India, care a făcut numeroase victime nevinovate. Acest lucru..
Viceprim-ministrul Atanas Zafirov s-a întâlnit cu ambasadorul Indiei în Bulgaria, Arun Kumar Sahu, și a discutat despre posibilitățile de aprofundare a parteneriatului strategic dintre cele două țări. ”India este un partener-cheie pentru Bulgaria în..
Timp de două decenii, Bulgaria a știut pentru ce luptă, a declarat prim-ministrul Rosen Jeliazkov după o întâlnire cu președintele Consiliului European,..
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, și prim-ministrul Rosen Jeliazkov au vizitat Arsenal, cel mai mare producător de armament din Bulgaria,..
Președintele Rumen Radev începe azi vizita oficială de două zile la Varșovia, la invitația omologului său Andrzej Duda. În capitala poloneză, el va..