Eleva bulgară din clasa a XI-a Aleksandra Atanasova se numără printre cei 27 de câștigători ai celei de-a 18-a ediții a Concursului european de traducere pentru elevi de liceu Juvenes Translatores, organizat de Direcția Generală Traduceri a Comisiei Europene.
În cadrul concursului, la care au participat 3 700 de elevi din 730 de școli din întreaga Europă, bulgăroaica a tradus un text necunoscut din limba engleză. Premiul îi va fi acordat elevei de la Școala de limbi străine Prof. Assen Zlatarov din Haskovo, astăzi, în cadrul unei ceremonii speciale care va avea loc la Bruxelles. Câștigătorii din toate țările vor avea ocazia să se întâlnească cu traducătorii Comisiei Europeane și să vadă cum lucrează aceștia.
Alexandra vorbește șapte limbi străine la diferite niveluri, relatează ziarul Az-Buki. Studiază în principal engleza germana, pe care le înavță la școală, precum și rusă și turcă. Pe lângă alte pasiuni și interese personale, se aventurează și în portugheză, japoneză și chineză, pe care le studiază pe cont propriu.
De astăzi până pe 28 octombrie, Vidin se transformă într-o mare scenă a culturii, creativității și emoției. Orașul de pe Dunăre marchează ziua sa spirituală, Sf. Dumitru, printr-un eveniment de anvergură – noul festival „Zile de octombrie, ale artelor”...
Coproducția bulgaro-engleză Jocul Diavolului a câștigat premiul pentru cea mai bună cinematografie la prestigiosul Festival de Film Chelsea din New York, a anunțat Consulatul General al Bulgariei în New York pe Facebook. Filmul a fost proiectat în..
Ediția aniversară, a zecea, a Festivalului Internațional Da Fest reunește la Sofia lucrări ale unor artiști de renume mondial din domeniul artelor digitale. Evenimentul de cinci zile, organizat de „Da Lab” și Academia Națională de Arte, se deschide astăzi..
Peste 20 de artiști din Bulgaria, Germania, Italia, Țările de Jos, Franța și Cehia vor participa la cea de-a treia ediție a festivalului Sofia..
Pe 6 noiembrie, de la ora 16:00, în Secția de Arheologie a Muzeului Regional de Istorie – Burgas se deschide o expoziție dedicată împlinirii a 50 de ani de..