„Ministerul Finanțelor nu finanțează salariile angajaților din companiile municipale și private, ci activitățile definite în Legea bugetului de stat, Legea transportului rutier și Regulamentul privind condițiile și procedura de acordare a fondurilor pentru compensații și subvenții”.
Ministerul a precizat că primarii municipiilor sunt responsabili pentru gestionarea fondurilor care le sunt alocate în temeiul ordonanței, pentru exercitarea controlului asupra contractelor încheiate pentru transportul public de călători și pentru respectarea disciplinei bugetare în conformitate cu Legea finanțelor publice.
Este de competența fiecărui primar să stabilească cuantumul remunerației și finanțarea cheltuielilor, precum și gestionarea financiară a fondurilor societăților municipale pe care le conduce și a activităților acestora, a adăugat Ministerul Finanțelor.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Câinilor, în Sofia se organizează diverse evenimente, potrivit Agenției BTA. De exemplu, la Aeroportul Vasil Levski din Sofia, în sala de plecări a Terminalului 2, câinele de terapie Smiley și dresoarea sa Antonia Rikova vor..
Atacurile israeliene asupra spitalului Nasser din Gaza au ucis cel puțin 15 persoane, printre care patru jurnaliști, a raportat Reuters, citând autoritățile palestiniene din domeniul sănătății. Medicul bulgar Milena Anghelova-Ci lucrează ca..
O bulgăroaică din Bolgrad, regiunea Basarabia de Sud, va reprezenta Ucraina la „Miss Earth 2025” Bulgăroaica din Basarabia, Maria Jeliaskova, din Bolgrad, va reprezenta Ucraina la „Miss Earth 2025”, a anunțat Agenția Executivă pentru Bulgarii din..
Cel de-al 32-lea Festival Național al Karakacеanilor a avut loc în zona „Karandila”, lângă orașul Sliven, pe 23 august. Evenimentul ea fost organizat de..
O dubă care transporta 24 de migranți, condusă de un șofer bulgar, a fost interceptată noaptea trecută în apropierea satului Lozeneț (municipalitatea..
O bulgăroaică din Bolgrad, regiunea Basarabia de Sud, va reprezenta Ucraina la „Miss Earth 2025” Bulgăroaica din Basarabia, Maria Jeliaskova, din..