Simina Stan, istoric și specialist în patrimoniu arhitectural, va susține o prelegere despre feminizarea profesiei de arhitect în România de la începutul secolului al XX-lea și despre relațiile sale cu arhiva Corpului Arhitecților (1932-1948), considerată anterior pierdută sau distrusă, dar pusă la dispoziție pentru cercetare la sfârșitul anului 2020. De fapt, aceste documente au fost păstrate la Arhivele Naționale ale României și au fost publicate după expirarea perioadei legale de restricție de 70 de ani. Arhiva conține 1.319 dosare personale împărțite în trei grupe: arhitecți atestați, arhitecți recunoscuți și constructori.
Evenimentul este dedicat lui Vasil Makarinov, care, împreună cu Theodor Karakolev, este coautorul cărții „Doamnă Arhitect” despre primele femei arhitect din Bulgaria. Moderatorul evenimentului va fi Teodor Karakolev. Acesta este, de asemenea, co-fondator al Fundației bulgare pentru modernism arhitectural.
Prelegerea va fi susținută pe 29 aprilie, la ora 18:30, la Goethe-Institut din Sofia, în limba engleză, cu traducere în bulgară.
Compania românească AnimaWings a anunțat lansarea unei rute aeriene directe între București și Sofia, care va deveni operațională începând cu 1 octombrie. Evenimentul de prezentare a avut loc aseară, la Ambasada Bulgariei din București, în prezența E.S..
În apropierea stațiunii Sunny Beach, o turistă româncă în vârstă de 58 de ani s-a înecat în mare, a informat poliția. Tragicul incident a avut loc pe 28 august, în jurul orei 11 dimineața. Corpul femeii a fost dus pentru autopsie la Departamentul de..
Lili Gancheva, director executiv al Asociației „”Euroregiunea Danubius”, a prezentat la Ambasada Bulgariei la București un albun tipărit, cu colecția etnografică a Muzeului „Teohari Antonescu” din Giurgiu, România. În colecție, pe lângă fotografii de..