Slujbele din Sâmbăta Mare încep vineri seara cu Vecernia. Biserica comemorează îngroparea Mântuitorului Hristos și coborârea Sa în iad pentru a-i salva pe cei drepți care muriseră înainte de lucrarea Sa de răscumpărare.

Iosif din Arimateea și Nicodim, cu permisiunea lui Pilat, au coborât trupul lui Hristos de pe cruce, l-au uns cu mir parfumat, l-au învelit într-un giulgiu nou și l-au așezat într-un mormânt nou săpat în stâncă în Grădina Ghetsimani. Femeile, urmașii Săi și Sfânta Fecioară Maria, care era copleșită de durere și a cărei inimă era străpunsă de tristețe, au fost prezenți la depunerea trupului Său în mormânt.

Înmormântarea lui Hristos - mozaic mural în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim

După ce trupul Său a fost pus în mormânt, iudeii l-au sigilat cu o piatră mare și au pus pază, temându-se că ucenicii ar putea fura trupul și să pretindă că El a înviat. Ei au refuzat să accepte că Domnul vieții era în mormânt, dar că în curând va fi glorificat prin miracolul învierii.

Pentru Biserică, Sâmbăta Mare este „cea mai binecuvântată zi a șaptea”, când Cuvântul lui Dumnezeu zace ca un mort în mormânt și, în același timp, salvează lumea și deschide mormintele celor drepți spre viața veșnică.

În dimineața Sâmbetei Sfinte, se celebrează Dumnezeiasca Liturghie a Vecerniei. În acest moment, preoții își schimbă veșmintele întunecate cu veșmintele luminoase de Paști. Ei împărtășesc bătrânii și persoanele slăbite fizic sau bolnave care nu pot aștepta până la slujba de Paște de la miezul nopții de sâmbătă. De asemenea, se schimbă perdelele de la Ușile Regale către altar. În timpul slujbei, preotul aruncă credincioșilor flori din giulgiu, ca expresie a așteptării pline de bucurie a învierii glorioase”.