Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Bulgaria coboară în clasamentul „Reporteri fără frontiere”

Foto: rsf. org/ скрийншот

Bulgaria pierde poziții în clasamentul „Reporteri fără frontiere”

În ultimul raport privind libertatea de exprimare al „Reporteri fără frontiere”, Bulgaria ocupă locul 70. Ea rămâne la coada clasamentului UE, fiind urmată doar de Cipru și Grecia. Libertatea presei este instabilă. Cele câteva mijloace de informare independente din Bulgaria sunt supuse presiunilor, se arată în raportul organizației.

În 2024, Bulgaria a urcat 12 poziții până pe locul 59 în clasamentul anual al libertății presei, dar acum a coborât 11 poziții.

„Libertatea presei la nivel mondial în 2025 se află la cel mai scăzut nivel din toate timpurile. Peste jumătate din populația lumii trăiește în țări unde situația este considerată „foarte gravă”, se arată în analiza organizației. Europa rămâne regiunea unde jurnaliștii pot relata evenimentele în mod liber, subliniază „Reporteri fără frontiere”. Norvegia își păstrează poziția de lider și rămâne un exemplu de urmat, urmată de Estonia și Țările de Jos, notează RSF. La coada clasamentului se află China, Coreea de Nord și Eritreea, care ocupă locurile 178, 179 și 180. SUA se află pe locul 57.

Proprietarii de mass-media „întotdeauna” sau „adesea” restricționează independența editorială a publicațiilor lor, iar multe dintre acestea își datorează supraviețuirea finanțării condiționate din partea unor persoane apropiate mediului politic sau de afaceri, se arată în analiza referitoare la Bulgaria.

Clasamentul privind libertatea presei evaluează situația dintr-o țară sau teritoriu în cinci domenii: politică, drept, economie, social-cultural și securitate. Clasamentul anual a fost anunțat cu o zi înainte de Ziua Internațională a Libertății Presei, sărbătorită pe 3 mai.




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Biserica

Șumen găzduiește o expoziție și o sesiune științifică dedicate creștinării Bulgariei și creării alfabetului bulgar

Inițiativele dedicate împlinirii a 1160 de ani de la creștinarea poporului bulgar și a 1170 de ani de la crearea alfabetului bulgar continuă astăzi în Shumen. La ora 10:00, Patriarhul Daniil va oficia o slujbă în biserica „Cei Trei Sfinți Ierarhi” din..

publicat în 03.05.2025 la 11:30
Foto: Societatea turistică

Campania „Mișcă-te și câștigă” începe cu o drumeție la cabana Bojur

Zeci de entuziaști și iubitori ai naturii vor da startul celei de-a 44-a ediții a campaniei „Mișcă-te și câștigă” cu o drumeție de primăvară la cabana Bojur. Prima drumeție va avea loc pe 3 mai. Punctul de întâlnire va fi podul Vladișki din  Veliko..

publicat în 03.05.2025 la 09:30

Bulgaria monitorizează populațiile de vrăbii pentru al nouălea an consecutiv

Pentru al nouălea an consecutiv,  Societatea Bulgară pentru Protecția Păsărilor organizează  campania „Să numărăm vrăbiile” . Aceasta are loc sâmbătă, 3 mai, și oricine poate participa înregistrând numărul și tipurile de vrăbii pe care le observă pe..

publicat în 03.05.2025 la 08:30