Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Din nou inundații în nord-vestul țării

Foto: BNT


A doua inundație în două săptămâni în nord-vestul Bulgariei a provocat pagube în satele Lechchevo și Kobilyak. Ploaia, însoțită de grindină puternică, a fost de 35 de litri timp de zece minute, a declarat pentru BNR primarul din Lechchevo, Alexander Alexandrov. Potrivit acestuia, situația este periculoasă.

„Casele sunt inundate în mod constant. În prezent, avem 7 sau 8 case cu subsoluri și demisolurile inundate. Peste 20 de curți și grădini ale oamenilor sunt inundate”, a adăugat Alexander Alexandrov.

Potrivit primarului, inundațiile sunt cauzate de un canal care nu poate prelua cantități mari de apă. Este necesar ca acesta să fie adâncit, dar primăria nu dispune de fonduri pentru o astfel de reconstrucție. Satul contează pe ajutorul statului, deși până acum nu a existat nicio reacție, nici din partea municipalității.

Alexander Alexandrov speră, de asemenea, că persoanele afectate vor primi despăgubiri. „De la serviciile sociale ne asigură că vor acorda până la 1900 de leva pe gospodărie, în funcție de pagubele suferite. Ei evaluează lucrurile de primă necesitate”, a spus el. 




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria și-a exprimat disponibilitatea de a trimite ajutor Israelului pentru stingerea incendiilor

Bulgaria a dovedit că este un prieten adevărat, a scris pe Facebook ambasadorul Israelului la Sofia, Yossi Sfar. „ Israelul s-a confruntat cu o situație foarte dificilă, iar premierul bulgar și miniștrii de Externe și de Interne au oferit generos..

publicat în 02.05.2025 la 09:30
Todor Kapitanov

Sindicatul KNSB se opune categoric creșterii vârstei de pensionare

„În Bulgaria, legislația este astfel reglementată încât nu se poate organiza o grevă națională”, a explicat pentru Radioul Național, vicepreședintele celui mai mare sindicat KNSB, Todor Kapitanov, precizând că î n ultimii ani, KNSB a organizat..

publicat în 02.05.2025 la 08:45

Serviciile secrete militare bulgare consideră Rusia o forță destabilizatoare

Rusia rămâne principalul factor de destabilizare a securității internaționale, se subliniază în raportul Serviciului de Informații Militare pentru 2024, relatează BGNES. Raportul general constată că mediul de securitate global este caracterizat de..

publicat în 01.05.2025 la 15:00