Bulgaria nu a avut niciun motiv să interzică avionului președintelui Serbiei, Aleksandar Vučić, să survoleze spațiul aerian bulgar în drum spre Moscova pentru parada militară din 9 mai. Acest lucru a fost declarat de premierul Rosen Jeliazkov în răspunsul său la o întrebare adresată în parlament. ”Nu avem motive să închidem spațiul nostru aerian pentru țările cu care avem parteneriate și relații de bună vecinătate.”
”Președintele Serbiei nu este persona non grata pentru Bulgaria. În acest caz specific, se consideră că nu există niciun risc sau pericol pentru securitatea națională, iar întrebarea dacă ne place sau nu că cineva se duce undeva este o chestiune de atitudine subiectivă”, a declarat premierul Rosen Jeliazkov.
Aproape 850 de bulgari continuă să aștepte organe compatibile, iar de la începutul anului au fost efectuate șapte transplanturi. Potrivit unui raport al Agenției de Supraveghere Medicală trimis la Radio Național Bulgar, anul trecut, în spitalele care..
Echipele de elevi bulgari care au participat la Olimpiada Europeană de Științe Experimentale EOES 2025 de la Zagreb s-au întors cu două medalii de argint, a informat Ministerul Educației și Științei. La competiția, care s-a desfășurat în perioada 26..
Ansamblul bulgar de gimnastică ritmică a prezentat compozițiile sale fără cusur și a câștigat medalia de aur la individual compus în cadrul Cupei Europei de la Baku (Azerbaidjan). Gimnastele bulgare Raya Bozhilova, Yoana Moteva, Anania Dimitrova,..
Într-o declarație publicată pe pagina de Facebook a Consiliului de Miniștri, prim-ministrul Rosen Jeliazkov a afirmat că propunerea președintelui Rumen..
Instalarea sistemelor anti-drone la aeroporturile din Bulgaria va începe în următoarele luni. În cadrul ședinței de control parlamentar de astăzi din..
Tinerii medici străini din promoția 2025, a Universității de Medicină din Pleven își primesc diplomele,a zi, pe 9 mai. Procesiunea festivă a absolvenților..