Rumen Radev speră că deputații își vor respecta angajamentele față de democrație
”Sper că deputații noștri își vor respecta angajamentele nu numai față de zona euro, ci și față de democrație. Este surprinzător că oameni care se autointitulează cei mai mari democrați se declară împotriva democrației.” Astfel a comentat președintele Rumen Radev la Pirdop ideea uniunii ”Bulgaria Democrată” de a vota în Adunarea Națională o declarație prin care se afirmă că vom adopta euro în 2026.
Șeful statului și-a anunțat intenția de a solicita un referendum național cu întrebarea: „Sunteți de acord ca Bulgaria să adopte moneda unică europeană, euro, în 2026?”, la care se opun majoritatea forțelor politice.
În ceea ce privește proiectul de rezoluție prezentat parlamentului de GERB-SDS pentru demiterea președintelui Agenției de Securitate a Statului, Plamen Toncev, și numirea acestuia în funcția de președinte al comisiei pentru dosarele secrete, Rumen Radev a comentat că scopul este de a controla serviciile și de a le utiliza împotriva persoanelor incomode.
„Președintele Parlamentului nu are dreptul să se pronunțe în mod unilateral asupra unui referendum național” , reiese dintr-o decizie a Curții Constituționale în legătură cu refuzul fostei președinte a Parlamentului, Natalia Kiselova, de a înainta spre..
„Condamnările pentru corupție la nivel înalt în Bulgaria, au fost până acum limitate. Este nevoie de un progres durabil în combaterea acesteia”, a declarat Comisarul european pentru justiție, Michael McGrath după reuniunea Consiliului UE pentru Afaceri..
Bulgaria nu are condiții suplimentare din partea Statelor Unite pentru intrarea în vigoare a derogării de la sancțiunile impuse Lukoil, a declarat ministrul Energiei, Jecio Stankov, pentru BNT. Dacă este necesar, amânarea sancțiunilor împotriva Lukoil..