Bulgaria va îndeplini criteriul stabilității prețurilor pentru aderarea la zona euro fără calcule subiective, consideră Institutul de Economie de Piață. În urma evaluării pozitive a programului fiscal pe termen mediu și a datelor oficiale privind un deficit de 3% din PIB în 2024, țara ar trebui să se aștepte la o evaluare pozitivă din partea raportului de convergență, au declarat experții.
Conform analizei Institutului de Economie de Piață, rata medie anuală a inflației din țară a rămas la 2,7% în aprilie și se află în limita superioară a criteriului de 2,8%. Prin urmare, economiștii se așteaptă la un răspuns pozitiv în raport până la începutul lunii iunie și la o dată de adoptare a monedei euro de la 1 ianuarie 2026.
Regulile financiare ale zonei euro și menținerea disciplinei financiare s-ar putea dovedi a fi problema pentru Bulgaria după adoptarea monedei europene, a avertizat Petar Ganev de la Institutul de Economie de Piață.
Redactor: Ivo Ivanov
Traducere și publicare în limba română: Vlad Mitev
Sursa: BNR Programul Orizont
Foto: BGNES
Când se va introduce moneda euro, bani de la bancomat se vor retrage numai în noua monedă, se precizează pe site-ul Băncii Naționale a Bulgariei. Așa-numita perioadă de dublă circulație va dura în prima lună de la adoptarea monedei europene. În..
Perspectivele pentru încurajarea schimburilor economice și a investițiilor între Bulgaria și Polonia au fost discutate de președintele Rumen Radev la o întâlnire cu reprezentanți ai Camerei de Comerț Polono-Bulgară. În prima zi a vizitei sale la..
Aproape 4 miliarde de euro au fost împrumutați de pe piețele internaționale prin două emisiuni, au confirmat pentru BNR analiștii de piață. Obligațiunile sunt pe 9 și 13 ani. Aceasta este prima ieșire a Bulgariei pe piața externă, din acest an. Analiștii..
Bulgaria întrerupe alimentarea cu energie electrică a Macedoniei de Nord și a Serbiei din cauza unei pene de curent în Balcani Ajutăm Macedonia de Nord..