Vicepreședinta Iliana Iotova va inaugura cea de-a 17-a ediție a Târgului de Carte de Primăvară și Festivalul Internațional de Literatură pentru Copii și Tineri din Sofia, a transmis instituția prezidențială.
Ediția din acest an a Târgului de Carte se va desfășura în perioada 26 mai – 1 iunie, potrivit organizatorilor de la Asociația „Cartea Bulgară”. Peste 140 de expozanți își vor prezenta ofertele în 67 de corturi amplasate în parcul din fața Palatului Național al Culturii.
La o zi după deschiderea târgului va debuta și Festivalul Internațional de Literatură pentru Copii și Tineri, care se va derula până la 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului. În cadrul evenimentului sunt programate peste 25 de activități dedicate celor mai tineri cititori.
Casa de Cultură „Boris Hristov” din Plovdiv găzduiește ediția din 2025 a tradiționalului Plovdiv Jazz Fest. În perioada de astăzi până pe 9 noiembrie, festivalul adună pe aceeași scenă interpreți de jazz din Bulgaria și din străinătate, oferind un program..
Pe 6 noiembrie, de la ora 16:00, în Secția de Arheologie a Muzeului Regional de Istorie – Burgas se deschide o expoziție dedicată împlinirii a 50 de ani de la cercetarea unui mormânt aristocratic descoperit în necropola orașului antic Anchialos (astăzi..
Peste 20 de artiști din Bulgaria, Germania, Italia, Țările de Jos, Franța și Cehia vor participa la cea de-a treia ediție a festivalului Sofia Experimental, care se va desfășura între 5 și 9 noiembrie. În cadrul unei serii de concerte, conferințe,..