Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2026 Toate drepturile rezervate.

Natalia Kiselova așteaptă ca la Curtea Constituțională să pună capăt disputei privind referendumul pentru euro

Наталия Киселова
Foto: БТА

Curtea Constituțională (CC) va admite parțial cererea președintelui. Acest lucru a declarat președinta parlamentului, Natalia Kiselova, pentru BNT.

CC are obligația de a deschide un dosar. Controversa va fi dacă cererea șefului statului este admisibilă în totalitate sau parțial, deoarece acesta formulează două cereri. Una este pentru interpretarea unui text constituțional, iar cealaltă pentru declararea nulității dispoziției pe care am emis-o în calitate de președintă a parlamentului, a declarat Kiselova.

La la întrebarea că, potrivit președintelui, președinta parlamentului a împiedicat participarea garantată a cetățenilor la puterea de stat și dreptul suveranului de a se pronunța în referendumuri, Kiselova a răspuns că pentru euro posibilitatea consultării a expirat.

În data de 13 mai, președintele parlamentului a emis o dispoziție prin care a respins ca inadmisibilă propunerea președintelui Rumen Radev de a organiza un referendum național privind euro.





Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

GERB oferă prime de Crăciun pentru pensionari

GERB va oferi prime de Crăciun pentru pensionari în valoare de 120 de leva (61,36 euro), a declarat liderul partidului, Boiko Borisov, în marja ședinței parlamentului. Potrivit acestuia, fondurile pentru pensionari vor fi alocate din bugetul de stat...

publicat în 20.11.2025 la 13:00

Sindicatul Podkrepa începe protestele în principalele administrații de stat

„Podkrepa” începe o serie de acțiuni de protest în principalele administrații de stat din întreaga țară, relatează BGNES. Prima dintre acestea are loc astăzi, la prânz, în fața sediului central al Institutului Național de Statistică din Sofia și în fața..

publicat în 20.11.2025 la 12:00

Președintele Rumen Radev cere din nou referendum privind introducerea monedei euro

Cu 128 de voturi „pentru”, majoritatea de guvernământ din Parlament, împreună cu trei deputați independenți, au respins veto-ul președintelui asupra Legii privind apărarea și forțele armate. Modificările extind posibilitățile de declarare a stării de..

publicat în 19.11.2025 la 15:30