Campionatul European de Canotaj pentru bărbați și femei a fost deschis oficial la baza de canotaj din Plovdiv. Competiția se desfășoară în perioada 29 mai – 1 iunie și reunește 800 de sportivi din 33 de țări.
La ceremonia de deschidere, președinta Federației Europene de Canotaj, Anamari Felps, a salutat participanții și a evidențiat nivelul excelent de organizare. Este pentru a doua oară când Plovdiv găzduiește acest eveniment, după ediția din 2011, reamintește agenția BTA.
„Plovdiv ne oferă întotdeauna scena perfectă pentru timpi rapizi și curse palpitante. Le urez noroc canotorilor care încep aici lunga cale spre Jocurile Olimpice de la Los Angeles. Standardul curselor de aici este întotdeauna fenomenal și de aceea revenim mereu la Plovdiv”, a declarat Felps.
Bulgaria este reprezentată de două ambarcațiuni: Cristian Vassilev va concura la proba de skiff, iar la patru cu cârmaci vor evolua Alexander Nikolov, Hristo Neshev, Ilian Stoilov și Mario Neykov.
Competiția este transmisă de 14 posturi de televiziune naționale. Președintele Comitetului de Organizare, Ivan Popov, a explicat interesul ridicat al mass-media prin nivelul competitiv ridicat așteptat la această ediție./ traducere Iulia Bahovski
Pilotul bulgar Nikola Țolov va debuta în Formula 2 înainte de finalul sezonului, a anunțat echipa sa, Campos Racing. El va participa la ultimele două etape ale anului, în Qatar și Abu Dhabi. Nikola Țolov va rămâne și în 2026 la Campos Racing, echipă cu..
Kameliya Stoimenova, în vârstă de 22 de ani, a doborât recordul național la 200 de metri bras feminin într-o piscină cu bazin scurt aparținând legendei bulgare a înotului Tanya Bogomilova, a anunțat clubul de înot „Sprint-Sofia”. Știrea a fost confirmată..
Bulgaria va găzdui primele trei etape ale cursei cicliste Giro d'Italia 2026, relatează Radsport aktuell, citat de BTA. Potrivit publicației germane, cea de-a 109-a ediție a Giro va începe în orașul bulgar Burgas, de pe coasta Mării Negre, în luna mai,..