Noul avion de vânătoare bulgar F-16 Block 70, care a sosit la baza aeriană Graf Ignatievo pe 2 aprilie 2025, a efectuat primul zbor din cadrul procedurilor din țară legate de integrarea sa în forțele aeriene bulgare, relatează televiziunea publică bulgară BNT.
La sfârșitul lunii aprilie, starea operațională a primului avion de vânătoare bulgar F-16 Block 70 a provocat numeroase reacții și speculații. Ministerul Apărării și Forțele Aeriene au negat speculațiile potrivit cărora avionul era „second hand” sau „defecți”, explicând că a fost constatată o abatere la unul dintre sistemele sale în timpul zborului către Bulgaria. La momentul respectiv, administrația civilă și militară și-au asumat angajamentul că avionul va zbura când va fi gata și fără niciun risc suplimentar pentru piloți, ingineri și personalul tehnic sau pentru noua tehnologie aviatică.
Editat de Ivo Ivanov
Tradus și publicat de Milena Daynova
Foto Georgi Petkov
Armata bulgară va fi înarmată cu pistoale americane Până la jumătatea lunii decembrie, toate unitățile militare din țară vor dispune de simulatoare de control al dronelor, a declarat generalul-maior Deian Deșkov, comandantul Forțelor Terestre. La..
Democrația continuă să fie percepută de o majoritate solidă a societății bulgare drept cea mai bună formă de guvernare. Aproximativ 1,5 milioane de cetățeni declară că sunt dispuși să își riște propria siguranță pentru a o apăra, potrivit unui studiu..
Confederația Muncii „Podkrepa” nu sprijină proiectul de buget de stat pentru 2026 propus de guvern, au anunțat reprezentanții organizației sindicale. Al doilea cel mai important sindicat din țară invocă drept motive „lipsa politicilor și reformelor..
Anul acesta, Crăciunul a sosit la Sofia încă din noiembrie, cu aromă de vin fiert, scorțișoară și magie sărbătorească. Radio Bulgaria vă recomandă să..
Elevii din Generația Z, care sunt în prezent în școală (născuți între 1995 și 2012), folosesc pe scară largă inteligența artificială în procesul lor de..
La Berlin are loc astăzi o reuniune europeană la nivel înalt dedicată suveranității digitale, organizată de Germania și Franța. Pe 13 noiembrie 2025,..