„Încercările de a fi atacat pentru că am promulgat Legea privind introducerea monedei euro sunt o manipulare grosolană, întrucât în această lege nu există absolut nicio dată concretă. Sunt prevăzute doar condiții și proceduri.” — a declarat președintele Rumen Radev în fața jurnaliștilor, la Belogradchik, unde a participat la ceremonia oficială dedicată aniversării a 175 de ani de la revolta împotriva dominației otomane în nord-vestul Bulgariei.
Șeful statului s-a pronunțat în favoarea organizării unui referendum prin care cetățenii să decidă dacă sunt de acord cu adoptarea euro în anul 2026. Propunerea sa nu a fost însă supusă votului în Parlament, motiv pentru care a sesizat Curtea Constituțională.
Președintele a ridicat o întrebare retorică: „Știa cineva, acum un an, că guvernul va solicita un raport de convergență extraordinar? Fără o campanie reală de informare, fără o evaluare autentică a riscurilor, fără măsuri concrete, fără o pregătire adecvată a autorităților, fără proceduri și fără rezerve financiare?”. El a acuzat autoritățile că ignoră vocea cetățenilor și se tem să le ceară părerea.
Radev a criticat dur modul în care liderii politici gestionează procesul de adoptare a euro: „Încercările lui Borisov, Peevski și ale guvernului lor de a ne convinge că inflația este sub pragul cerut, prezentând totodată introducerea euro ca un proces în care cetățenii nu au niciun cuvânt de spus, reflectă un dispreț fățiș. Ar trebui să conștientizeze consecințele comportamentului lor.”/traducere Iulia Bahovski
Cele două țări ale noastre joacă un rol important în conectivitatea dintre Europa și Asia prin Coridorul de Transport Transcaspic. Acesta este mesajul transmis de președintele Rumen Radev în cadrul discuțiilor plenare dintre delegațiile Bulgariei și..
Președinta Adunării Naționale, Natalia Kiselova, se află într-o vizită de lucru în Albania pentru a participa la Adunarea Parlamentară a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est, în cadrul căreia Parlamentul bulgar va prelua președinția organizației..
Bulgaria și Kazahstan vor colabora la dezvoltarea coridorului internațional de transport transcaspic, cunoscut sub numele de „Coridorul de Mijloc”. Acest lucru a fost convenit de președinții celor două țări, Rumen Radev și Kassym-Jomart Tokayev, la..