Desene realizate de peste o sută de copii din întreaga Bulgarie, dar și de cincisprezece elevi ai Școlii Bulgărești de Duminică „Ivan Vazov” din Paris vor fi prezentate începând de astăzi, în cadrul expoziției organizate la Căminul Cultural D.P. Sivkov, din Nova Zagora, informează BTA.
Micii artiști au participat cu lucrări proprii la concursul „Satul meu – o poveste în culori”, desfășurat în satul Pitovo, în memoria îndrăgitului profesor și artist Mitio Marinov – originar din localitate și profesor timp de mulți ani, la liceul „Hristo Botev” din Nova Zagora.
„Tema concursului i-a provocat pe copii să-și imagineze și să redea, cu sinceritate și culoare, felul în care văd satul bulgăresc. Multe dintre lucrări sunt naive, copilărești, dar emoția și dragostea cu care au fost realizate le transformă în creații de neprețuit”, a declarat Valentina Penkova, președinta căminului cultural „Geo Milev – 1929” din Pitovo și inițiatoarea concursului.
Evenimentul va fi acompaniat de un moment muzical susținut de medicul stomatolog Hristiyana Yordanova – autoare de cântece și povești video pentru copii, menite să-i ajute să depășească frica de dentist – și de micul interpret Borislav Mihaylov.
Sâmbătă va începe cu soare în estul și în unele regiuni izolate din vestul Bulgariei. În restul țării va fi înnorat. Vor fi precipitații în centrul Bulgariei și în jumătatea vestică a țării. Precipitațiile vor fi mai abundente în unele zone din..
Comisia de Reglementare în Energie și Apă a aprobat un preț de 64,32 de leva/MWh (32,88 de euro/MWh) pentru gazele naturale în luna iunie, fără taxe și impozite. Bulgargaz va vinde gazele naturale furnizorilor finali și persoanelor autorizate pentru..
Comunicarea cu părinții, o problemă pentru adolescenții din Bulgaria: Raport Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, 1 iunie, UNICEF și Institutul Național de Statistică au prezentat „Copiii din Bulgaria: date cheie și tendințe în 2024”, o analiză..
Comisia de Reglementare în Energie și Apă a aprobat un preț de 64,32 de leva/MWh (32,88 de euro/MWh) pentru gazele naturale în luna iunie, fără taxe și..
Comunicarea cu părinții, o problemă pentru adolescenții din Bulgaria: Raport Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, 1 iunie, UNICEF și Institutul..
Peste 2.200 de copii din toată Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Kosovo, Moldova, Republica Macedonia de Nord, Serbia, Muntenegru și Ucraina participă la..