Sâmbătă va începe cu soare în estul și în unele regiuni izolate din vestul Bulgariei. În restul țării va fi înnorat. Vor fi precipitații în centrul Bulgariei și în jumătatea vestică a țării. Precipitațiile vor fi mai abundente în unele zone din sud-vestul Bulgariei. Temperaturile maxime vor fi de 20-25 °C, în Sofia în jur de 20 °C.
Peste munți se vor forma nori cumulus și cumulonimbus, iar în cea mai mare parte a jumătății vestice a țării vor fi averse, fiind prevăzute ploi mai abundente peste munții din sud-vestul Bulgariei. Vântul va sufla moderat din nord-nord-est. Temperatura maximă la altitudinea de 1.200 m va fi de aproximativ 13 °C, iar la 2.000 m de aproximativ 7 °C.
Pe coasta Mării Negre, vremea va fi predominant însorită până la prânz; vor fi nori semnificativi în partea sudică a litoralului. În jurul prânzului și după-amiaza, norii se vor densifica semnificativ, dar nu sunt prevăzute precipitații. Temperatura maximă va fi de 19-23° C, temperatura apei mării de 16-19° C.
Editat de Diana Țankova
Tradus și publicat de Vlad Mitev
Foto: BTA
Podul Prieteniei va fi complet închis traficului în ambele sensuri pe 4 și 5 noiembrie 2025 din cauza unor lucrări majore de reparații, a anunțat Agenția pentru Infrastructura Rutieră. Agenția explică că etapa actuală a lucrărilor de construcție pe..
Marți, temperaturile minime vor varia între 8 și 13°, iar la Sofia vor fi în jur de 8°. Vremea va rămâne înnorată pe parcursul zilei, cu precipitații în multe locuri, care se vor opri de la vest spre est. Vântul va fi moderat, temporar puternic, din..
În prima lună de la introducerea controlului vitezei medii pe 12 tronsoane de drum din Bulgaria, camerele Administrației Naționale de Taxare Rutieră au înregistrat 33.288 de contravenții. 13.775 dintre contravenienți având numere de înmatriculare..
Persoana nominalizată pentru funcția de administrator special al celor patru companii ale „Lukoil Bulgaria” este Rumen Spețov, a declarat ministrul..
Albania și Bulgaria și-au unit forțele în numele nașterii unui copil în plus. În după-amiaza zilei de 7 noiembrie, au început primele controale gratuite..
Un model de yacht electric creat în Bulgaria a obținut recunoaștere internațională, calificându-se în finala prestigioaselor The Gussies Electric Boat..