Consiliul Economic și Social insistă asupra creării unui оbservator al sărăciei energetice și a unui sistem de informare pentru gospodăriile vulnerabile, relatează BTA. Este necesară, de asemenea, o strategie națională care să includă o serie de măsuri pentru persoanele care au dificultăți în încălzirea locuințelor – de la tarife sociale și sprijin specific până la investiții în eficiența energetică și scutiri fiscale.
Instituția avertizează că liberalizarea pieței energiei va duce la creșterea prețurilor și solicită interconectarea cu piața europeană a energiei și regândirea modelului de stabilire a prețurilor.
Aproximativ 30% din populația Bulgariei – 1,8 milioane de persoane – se încadrează în categoria persoanelor afectate de sărăcia energetică, a anunțat instituția. Bulgaria ocupă primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește incapacitatea gospodăriilor de a-și încălzi locuințele.
Redactor: Diana Țankova
Publicare în limba română: Vlad Mitev
Foto: Consiliul Economic și Social
Bulgaria, ca țară situată la frontiera externă a UE, a început să joace un rol cheie în primirea refugiaților din Ucraina, se arată într-un raport al ONU, transmis de BTA. Până în prezent, țara a primit peste 2,3 milioane de refugiați din Ucraina, dar..
Peste 4500 de hectare de pădure din Pirin au fost distruse de incendiile din 25 iulie 2025. Încă mai există focare locale, a declarat Ivan Rizov, directorul Întreprinderii Forestiere de Stat Strumiani, într-un interviu acordat agenției de știri bulgare..
Astăzi și mâine, între orele 9:00 și 16:00, pe autostrada Trakia vor fi repuse în funcțiune sistemele de siguranță - parapete, a anunțat Agenția pentru Infrastructură Rutieră (API). Lucrările vor avea loc pe tronsonul cuprins între km 23 și km 43 în..
Prognoza meteo: Weekendul va fi canicular Sâmbătă, temperaturile minime vor varia între 16° C și 23° C, iar în Sofia vor fi 16° C. În timpul zilei va fi..