Dimensune font
Radioul Național Bulgar © 2025 Toate drepturile rezervate.

Guvernul bulgar se pregătește pentru o tranziție lină către euro

Foto: BTA

Bulgaria face un pas important către aderarea la zona euro, după ce Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană au confirmat că țara îndeplinește criteriile necesare. Premierul Rosen Zhelyazkov a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că aceasta este o realizare semnificativă pentru societatea bulgară, care, încă de la sfârșitul anilor ’90, a urmat ferm drumul integrării în familia statelor europene dezvoltate și libere.

„Prin multă muncă și sacrificii, am obținut lucruri pe care multe alte națiuni nu au reușit să le atingă”, a subliniat Zhelyazkov.

Ministrul Finanțelor, Temenuzhka Petkova, a oferit asigurări că cetățenii și mediul de afaceri din Bulgaria nu trebuie să se teamă de o creștere nejustificată a prețurilor. „Guvernul va lucra încă de pe acum pentru o tranziție lină către euro. Suntem pregătiți să introducem moneda unică de la 1 ianuarie 2026. Ne pregătim de mult timp pentru acest proces”, a declarat ferm Petkova.

La rândul său, guvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei, Dimitar Radev, a explicat că următorul pas este integrarea infrastructurii tehnice și logistice – inclusiv sistemele informatice, de plăți, contabilitate și statistică – în regimul euro.

O amplă campanie de informare va însoți această tranziție. La o lună după decizia oficială a Consiliului, va începe dubla afișare a prețurilor, atât în leva, cât și în euro./Editor MI, tradus și publicat de Iulia Bahovski




Последвайте ни и в Google News Showcase, за да научите най-важното от деня!

Mai multe din categorie

Bulgaria va lansa o rețea de magazine de stat care va oferi produse locale la prețuri accesibile

Guvernul bulgar a aprobat crearea unei societăți pe acțiuni deținute în totalitate de stat, descrisă oficial ca o entitate cu acționar unic cu participare de stat, care va opera o nouă rețea de magazine cu amănuntul numită Magazin za Horata („Magazinul..

publicat în 06.08.2025 la 17:00

Economia așteptărilor – cum teama de creșterea prețurilor duce, de fapt, la creșterea prețurilor

După luni de inflație scăzută și chiar deflație temporară în aprilie anul acesta, conform statisticilor naționale oficiale, tendința s-a inversat brusc. Pe 15 iulie 2025, la doar câteva zile după ce Bulgaria a primit undă verde de la Bruxelles pentru..

publicat în 06.08.2025 la 15:30

Comisia pentru Protecția Concurenței solicită lanțurilor de retail date privind prețurile la produsele alimentare în contextul creșterii prețurilor

Comisia pentru Protecția Concurenței a lansat un sondaj privind piața produselor alimentare de bază pentru a afla motivele creșterii prețurilor la aceste produse. În acest scop, organismul antimonopol a solicitat lanțurilor de retail date complete..

publicat în 05.08.2025 la 17:00