Astăzi se deschide la Kazanlâk cea de-a XIX-a ediție a Concursului Internațional de Lutierie Contemporană. Evenimentul, care se desfășoară până pe 7 iunie, are ca scop promovarea tradițiilor și meșteșugurilor legate de fabricarea instrumentelor muzicale.
Peste 100 de instrumente cu coarde – viole, viori, violoncele și altele – vor fi prezentate în cadrul competiției, unde își vor demonstra măiestria participanți din Japonia, China, Italia, Franța și Bulgaria, potrivit BTA.
Concursul face parte din programul Festivalului Trandafirului și este organizat de administrația locală, în colaborare cu lutierul Edryo Edrev – cetățean de onoare al orașului – și Asociația Italiană a Lutierilor.
După încheierea jurizării, instrumentele vor fi expuse la Muzeul Trandafirului din Kazanlâk, unde vor putea fi admirate până pe 10 iunie 2025./Mi, tradus și publicat de Iulia Bahovski
Vicepreședinta Iliana Iotova va inaugura cea de-a 17-a ediție a Târgului de Carte de Primăvară și Festivalul Internațional de Literatură pentru Copii și Tineri din Sofia, a transmis instituția prezidențială. Ediția din acest an a Târgului de Carte se..
Startul celui de-al unsprezecelea dans din satul Braniște va fi dat astăzi la stadion, unde va fi arborat un steag de 50 de metri. Steagul bulgăresc va fi de două ori mai mare decât cel de anul trecut, a declarat primarul satului, Dimitar Nikolov...
Expoziția cu tema „Mâncăruri și băuturi ale bulgarilor – de la masa orientală la cantină” va fi vernisată astăzi, de la ora 17:00, în sala de expoziții „Arhivele” de pe strada „Moskovska” nr. 5 din Sofia, în sediul Agenției de Stat „Arhive”. Expoziția..
Un perete de sprijin de-a lungul râului Banshtitsa din Kyustendil se transformă în cel mai lung perete legal pentru graffiti, din Bulgaria, informează..