Adunarea Națională a respins patru proiecte de decizie privind ridicarea imunității a patru deputați din partidul Renaștere, la cererea procurorului general interimar Borislav Sarafov, a informat BTA. Pe 22 februarie, Slavcio Krumov, Ivailo Ciorbov, Iordan Todorov și Nikola Dimitrov au participat la actul de vandalism împotriva Casei Europei din Sofia.
Propunerea a fost făcută de deputatul Hamid Hamid din grupul parlamentar DPS – Un Nou Început. După vot, acesta s-a adresat colegilor săi din GERB: „Vă este frică de lege – până când nu se vor da aceste consimțământuri, această anarhie din străzi, din Adunarea Națională, va continua. Renaștere se va comporta ca aborigenii – veți vedea asta în fiecare zi”.
Președinta Adunării Naționale, Natalia Kiselova, i-a dat lui Hamid Hamid un avertisment verbal pentru utilizarea cuvântului „aborigeni”. Deputatul a solicitat revocarea avertismentului, argumentând că termenul înseamnă „nativi”.
Editat de Diana Țankova
Publicat și tradus de Vlad Mitev
Foto: Arhiva BTA
„Președintele Parlamentului nu are dreptul să se pronunțe în mod unilateral asupra unui referendum național” , reiese dintr-o decizie a Curții Constituționale în legătură cu refuzul fostei președinte a Parlamentului, Natalia Kiselova, de a înainta spre..
„Condamnările pentru corupție la nivel înalt în Bulgaria, au fost până acum limitate. Este nevoie de un progres durabil în combaterea acesteia”, a declarat Comisarul european pentru justiție, Michael McGrath după reuniunea Consiliului UE pentru Afaceri..
Bulgaria nu are condiții suplimentare din partea Statelor Unite pentru intrarea în vigoare a derogării de la sancțiunile impuse Lukoil, a declarat ministrul Energiei, Jecio Stankov, pentru BNT. Dacă este necesar, amânarea sancțiunilor împotriva Lukoil..