Tinerii din Bulgaria sunt gata să facă parte din schimbare, dar nu cred că li se oferă această posibilitate, reiese dintr-un sondaj național reprezentativ realizat de agenția de sociologie „Trend” și prezentat de asociația „Rețea pentru dezvoltarea personalității și a talentelor”. 53% dintre tineri spun că cred că generația lor poate schimba Bulgaria, iar 50% se declară gata să se implice în procesele sociale și în elaborarea politicilor, atâta timp cât sunt angajați într-o cauză concretă. În același timp, 64% nu cred că au posibilitatea de a participa la luarea deciziilor la nivel local, iar 54% consideră că tinerii nu au acces real la influența publică.
57% dintre tineri cred că o persoană de vârsta lor poate fi un lider social și politic de succes. Această convingere se lovește însă de trei obstacole majore: stereotipurile negative față de tineri – potrivit a 36 % dintre respondenți; lipsa oportunităților și a sprijinului – 50 %; deficitul de competențe și pregătire pentru participare – 44 %.
În al doilea trimestru al anului 2025, produsul intern brut (PIB) al Bulgariei a crescut cu 3,1% față de al doilea trimestru al anului precedent și cu 0,7% față de primul trimestru al anului 2025, potrivit datelor NSI, informează BGNES. Conform..
Ape calme de-a lungul coastei Mării Negre, persoanele care fac plajă trebuie să fie prudente În ultimele zile, au avut loc mai multe incidente mortale în care turiști s-au înecat pe coasta sudică a Mării Negre, relatează BNT. Vântul puternic din..
De douăzeci și unu de zile, focul continuă să facă ravagii în Pirin. Focare sunt cu miile și sunt alimentate de vânt. Două elicoptere ale Forțelor Aeriene și două avioane ale serviciilor europene s-au alăturat pompierilor.A fost localizat frontul din..
În al doilea trimestru al anului 2025, produsul intern brut (PIB) al Bulgariei a crescut cu 3,1% față de al doilea trimestru al anului precedent și cu..
Săptămâna trecută, Grecia, Spania, Bulgaria, Muntenegru și Albania au activat Mecanismul UE de protecție civilă pentru a le ajuta să facă față incendiilor..
Ape calme de-a lungul coastei Mării Negre, persoanele care fac plajă trebuie să fie prudente În ultimele zile, au avut loc mai multe incidente mortale..